Encontrados 46 resultados para: Înţelepciunii
Nici fiii lui Agár care caută înțelegerea pe pământ, nici negustorii din Merán și Temán, născocitorii de povești și căutătorii înțelepciunii, nu au cunoscut calea înțelepciunii și nu și-au amintit de cărările ei. (Cartea profetului Barúh 3, 23)
iată, îi voi aduce asupra ta pe străinii cei mai violenți dintre neamuri! Ei își vor scoate săbiile împotriva frumuseții înțelepciunii tale, vor profana splendoarea ta. (Cartea profetului Ezechiél 28, 7)
A venit Fiul Omului, care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii!». Dar înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei”. (Evanghelia după sf. Matei 11, 19)
însă nu puteau să se opună înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. (Faptele Apostolilor 6, 10)
O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 33)
iar cuvântul meu şi predica mea n-au constat în discursuri convingătoare ale înţelepciunii [omeneşti], ci în adeverirea Duhului şi a puterii, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 4)
Căci unuia [îi este dat] prin Duhul cuvântul înţelepciunii, altuia, cuvântul cunoaşterii, după acelaşi Duh, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 8)
pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 17)
în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoaşterii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 3)
Cine este înţelept şi învăţat între voi? Să-şi arate faptele printr-o purtare bună în modestia înţelepciunii! (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 13)