1. Aşadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup?

2. Căci dacă Abrahám ar fi fost justificat din fapte, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu.

3. De fapt, ce spune Scriptura? „Abrahám a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat [aceasta] ca justificare”.

4. Dar celui care lucrează, salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie.

5. Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel nelegiuit, credinţa lui i se consideră ca justificare.

6. La fel, Davíd îl numeşte fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte:

7. „Fericiţi cei cărora le sunt iertate nelegiuirile şi cărora le sunt acoperite păcatele.

8. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul”.

9. Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau şi pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credinţa ca justificare”.

10. Aşadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.

11. El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credinţa pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumcişi, ca să li se considere şi lor justificarea,

12. şi părintele circumcíziei pentru cei care [provin] din circumcízie, dar şi al celor care merg pe urmele credinţei părintelui nostru Abrahám, pe care a avut-o pe când era necircumcis.

13. Căci promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abrahám şi descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă.

14. De fapt, dacă moştenitorii ar fi prin Lege, credinţa ar deveni inutilă, iar promisiunea ar fi anulată.

15. De fapt, Legea produce mânie. În schimb, unde nu este lege, nu este nici încălcarea ei.

16. De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credinţă, ca să fie din har şi ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendenţa: nu numai pentru cel care [provine] din Lege, ci şi pentru cel care [provine] din credinţa lui Abrahám, care este părintele nostru, al tuturor –

17. după cum este scris: „Te-am pus părinte al multor neamuri” – înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viaţă celor morţi şi cheamă la fiinţă cele ce nu sunt.

18. Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi descendenţa ta”.

19. Şi, fără a slăbi în credinţă, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – şi nici la sânul neroditor al Sárei,

20. n-a şovăit cu neîncredere, ci, în faţa promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credinţă dând glorie lui Dumnezeu,

21. convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o şi împlinească.

22. Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare.

23. Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el,

24. ci va fi considerat şi pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus [Cristos],

25. care a fost dat [la moarte] pentru greşelile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificaţi.




“Nossa Senhora está sempre pronta a nos socorrer, mas por acaso o mundo a escuta e se emenda?” São Padre Pio de Pietrelcina