Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni, 2
1. Voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre,
2. în care umblaţi odinioară după [mentalitatea] veacului lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3. Printre aceştia am trăit şi noi toţi odinioară în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor, şi eram şi noi din fire fii ai mâniei, precum şi ceilalţi.
4. Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit,
5. pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi –
6. ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus,
7. ca să arate în veacurile care vin bogăţia nesfârşită a harului său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus.
8. Căci prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu,
9. nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10. Dar noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să umblăm în ele.
11. De aceea, amintiţi-vă că voi odinioară eraţi păgâni după trup, numiţi „necircumcişi” de cei care se numesc „circumcişi” în trup de mână omenească,
12. pentru că eraţi în timpul acela fără Cristos, lipsiţi de cetăţenia lui Israél, străini de alianţele promisiunii, fără să aveţi speranţă şi fără Dumnezeu în lume.
13. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos.
14. Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una şi a dărâmat zidul despărţitor, desfiinţând în trupul său ura,
15. legea poruncilor cu prescrierile ei, încât cei doi să fie un singur om nou, făcând pace,
16. şi să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura.
17. Venind, el a vestit pacea pentru voi care eraţi departe şi pacea pentru cei care erau aproape,
18. căci, prin el, amândoi avem acces într-un singur Duh la Tatăl.
19. Aşadar, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu,
20. zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus.
21. În el, toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul,
22. în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.