1. De altfel, Duhul spune clar că în timpurile de pe urmă unii îşi vor renega credinţa, luându-se după duhuri înşelătoare şi învăţături diabolice,

2. [seduşi] de ipocrizia discursurilor false ale celor însemnaţi cu fierul roşu în cugetul lor.

3. Ei interzic căsătoria, [prescriind] abstinenţa de la alimentele pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie primite cu mulţumire de către cei care cred şi cunosc adevărul,

4. pentru că orice creatură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu e de aruncat dacă este primit cu mulţumire.

5. De fapt, este sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciuni.

6. Învăţându-i pe fraţi aceste lucruri, vei fi un slujitor bun al lui Cristos Isus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale învăţăturii frumoase pe care ai urmat-o îndeaproape.

7. De basmele profane şi născocirile babelor fereşte-te! Deprinde-te cu evlavia;

8. căci gimnastica trupului e de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în toate pentru că are promisiunea vieţii de acum şi a celei care are să vină.

9. Acest cuvânt este [vrednic] de crezare şi de primit cu toată [încrederea].

10. Noi pentru aceasta trudim şi ne luptăm, pentru că ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu, care este mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi.

11. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri!

12. Nimeni să nu dispreţuiască tinereţea ta, ci să devii un model pentru toţi cei care cred: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credinţă, în nevinovăţie!

13. Până când voi veni, acordă atenţie lecturilor, predicii şi învăţăturii!

14. Nu neglija darul care este în tine şi care ţi-a fost dat prin profeţie împreună cu impunerea mâinilor prezbíterilor!

15. Meditează aceste lucruri, stăruie în ele pentru ca propăşirea ta să fie cunoscută tuturor!

16. Ai grijă de tine şi de învăţătură, stăruie în acestea, căci făcând astfel, te vei mântui şi pe tine, şi pe cei care te ascultă!




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




Como distinguir uma tentação de um pecado e como estar certo de que não se pecou? – perguntou um penitente. Padre Pio sorriu e respondeu: “Como se distingue um burro de um homem? O burro tem de ser conduzido; o homem conduz a si mesmo!” São Padre Pio de Pietrelcina