1. În anul al treilea al domniei lui Baltazár, regele, mi s-a arătat o viziune mie, Daniél, după viziunea pe care am avut-o la început.

2. Priveam în viziune şi în timpul viziunii eu eram în fortăreaţa Súsa din provincia Elám. În timpul viziunii eram pe malul [râului] Ulái.

3. Mi-am ridicat ochii, am privit şi, iată, un berbec stătea pe mal: avea două coarne, unul mai înalt decât celălalt; iar [cornul] mai înalt apăruse la urmă.

4. Am văzut că berbecul împungea spre vest, spre nord şi spre sud: niciun animal nu putea să stea înaintea lui şi nici să scape de el. Făcea ce-i plăcea şi a devenit mare.

5. Eu mă uitam cu atenţie şi, iată, un ţap venea de la apus pe suprafaţa întregului pământ şi nu atingea pământul! Țapul avea un corn impunător între ochi.

6. A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând pe mal şi a alergat împotriva lui în mânia sa aprinsă.

7. L-am văzut apropiindu-se de berbec şi s-a avântat împotriva lui: l-a lovit pe berbec, i-a frânt cele două coarne şi berbecul nu mai avea nicio putere să stea înaintea lui; l-a aruncat la pământ şi l-a călcat în picioare şi nu era cine să-l scape de el.

8. Țapul a devenit foarte mare; când a devenit puternic, i s-a frânt cornul cel mare, dar au crescut în locul lui patru [coarne] impunătoare, către cele patru vânturi ale cerurilor.

9. Din unul dintre ele a ieşit un corn mic, care a crescut peste măsură spre sud, spre est şi spre [ţara] frumuseţii.

10. S-a mărit până la oştirea cerurilor şi a făcut să cadă din oştire şi dintre stele şi le-a călcat în picioare.

11. Până la căpetenia cerurilor s-a mărit şi a luat de la el jertfa perpetuă şi a fost aruncată temelia locului său celui sfânt.

12. O armată a fost dată în locul sacrificiului perpetuu spre nelegiuire şi adevărul a fost aruncat la pământ. [Cornul] o va face şi va reuşi.

13. Am auzit un sfânt vorbind; şi un alt sfânt îi spunea celui care vorbea: „Până când va fi viziunea despre jertfa perpetuă şi despre nelegiuirea devastatoare pentru a da ceea ce este sfânt şi oştirea să fie călcate în picioare?”.

14. El mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; atunci, ceea ce este sfânt va fi îndreptăţit!”.

15. Pe când eu, Daniél, priveam la viziune şi-i căutam înţelesul, iată, stătea înaintea mea ca înfăţişarea unui bărbat.

16. Am auzit un glas de om în mijlocul [râului] Ulái care a strigat şi a zis: „Gabriél, explică-i acestuia arătarea!”.

17. El a venit lângă [locul] unde stăteam; când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Înţelege, fiu al omului, că arătarea este pentru timpul sfârşitului!”.

18. În timp ce el îmi vorbea, eu am adormit cu faţa la pământ, dar el m-a atins şi m-a făcut să stau în [picioare în locul] unde stăteam.

19. Mi-a zis: „Iată, îţi fac cunoscut ce va fi la sfârşitul indignării, căci [viziunea] este pentru timpul sfârşitului.

20. Berbecul pe care l-ai văzut că avea două coarne sunt regii Médiei şi Pérsiei.

21. Țapul păros este regele din Iaván, iar cornul cel mare care era între ochii lui este regele cel dintâi.

22. [Cornul] care s-a frânt şi celealte patru care s-au ridicat în locul lui sunt patru regate ce se vor ridica din neamul [său], dar nu vor avea puterea lui.

23. La sfârşitul domniei lor, când se vor termina nelegiuirile, se va ridica un rege cu faţa crâncenă şi priceput la intrigi.

24. Puterea lui va creşte, dar nu datorită forţei sale. Va devasta prin fapte minunate, va avea succes şi va împlini. Îi va ruina pe cei puternici şi pe poporul sfinţilor.

25. Va avea succes datorită şireteniei sale şi viclenia va fi la îndemâna lui. Inima i se va mări şi-i va devasta pe mulţi în timp de linişte. Va sta împotriva căpeteniei căpeteniilor, dar va fi zdrobit nu de mână de om.

26. Arătarea despre serile şi dimineţile care ţi-a fost spusă este adevărată. Dar tu sigilează viziunea, căci ea este pentru multe zile!”.

27. Eu, Daniél, am rămas ca [leşinat] şi bolnav timp de multe zile; apoi m-am ridicat şi mi-am îndeplinit misiunea faţă de rege. Dar am rămas uimit de viziune, deşi nu ştia nimeni.





“O mais belo Credo é o que se pronuncia no escuro, no sacrifício, com esforço”. São Padre Pio de Pietrelcina