1. Domnul i-a spus lui Iósue:

2. „Vorbeşte-le fiilor lui Israél: «Luaţi-vă cetăţi de refugiu, despre care v-am vorbit prin Moise,

3. unde să poată fugi ucigaşul care omoară pe cineva din greşeală, fără voie: să fie pentru voi refugiu din faţa răzbunătorului sângelui!

4. [Ucigaşul] să fugă într-una din aceste cetăţi, să stea la intrare, la poarta cetăţii, şi să le vorbească despre situaţia lui bătrânilor acelei cetăţi; ei să-l primească la ei în cetate, să-i dea un loc unde să locuiască cu ei!

5. Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu-l dea pe ucigaş în mâinile lui; căci fără să vrea l-a omorât pe aproapele lui şi fără să-l fi urât înainte.

6. El să locuiască în cetatea aceasta până când va sta înaintea adunării la judecată, până la moartea marelui preot care este în zilele acelea! Atunci să se întoarcă ucigaşul şi să vină în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise»”.

7. Au consacrat Chédeş în Galiléea, în muntele lui Neftáli; Síhem în muntele lui Efraím şi Chiriát-Árba, adică Hebrón, în muntele lui Iúda.

8. Dincolo de Iordán, la est de Ierihón, au luat [cetatea] Béţer în pustiu, pe platou, din tribul lui Rubén; Ramót în Galaád, din tribul lui Gad, şi Gólan în Basán, din tribul lui Manáse.

9. Acestea au fost cetăţile stabilite pentru toţi fiii lui Israél şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, ca să fugă acolo oricine va ucide pe cineva din greşeală şi să nu moară de mâna răzbunătorului sângelui până când va sta în faţa adunării.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Ele e ouvir a Sua voz por meio das Suas inspirações e iluminações interiores.” São Padre Pio de Pietrelcina