1. Cam în acel timp, Antióh s-a întors fără glorie din ţinuturile Pérsiei.

2. Căci fusese în [cetatea] numită Persépolis şi încercase să prădeze templul şi să captureze cetatea. Dar, răsculându-se, mulţimile au pus mâna pe arme, iar Antióh, fiind învins de duşmani, a trebuit să fugă cu ruşine.

3. Pe când se afla la Ecbatána, a aflat cele întâmplate lui Nicanór şi celor care erau cu Timotéi.

4. Cuprins de mânie, se gândea să-i facă pe iudei să plătească pentru răul făcut de cei care-l puseseră pe fugă; de aceea, i-a poruncit celui care conducea carul său să alerge fără încetare pentru a ajunge repede la sfârşitul călătoriei. Însă judecata din cer era deja asupra lui, căci, în trufia lui, spusese: „Voi face Ierusalímul groapă comună pentru iudei când voi ajunge acolo”.

5. Dar Domnul care vede toate, Dumnezeul lui Israél, l-a lovit cu o boală nevăzută şi incurabilă: de îndată ce a spus cuvântul [acesta], l-a cuprins o durere fără leac în măruntaie însoţită de groaznice chinuri lăuntrice.

6. Era întru-totul drept, pentru că torturase măruntaiele altora cu multe şi ciudate chinuri.

7. Însă el nu-şi potolea în niciun fel mândria, ba chiar se umplea mai mult de trufie, suflând focul furiei împotriva iudeilor şi poruncind să grăbească mersul. Deodată a căzut din carul care gonea cu zgomot, iar căzătura a fost atât de puternică, încât şi-a zdrobit toate mădularele trupului.

8. El, care mai înainte credea că porunceşte [până şi] valurilor mării, din cauza unei aroganţe omeneşti, şi-şi închipuia că pune pe cântar înălţimile munţilor, zăcea pe pământ şi a fost aşezat pe o targă, arătând tuturor puterea evidentă a lui Dumnezeu.

9. Din trupul acelui nelegiuit colcăiau viermi şi, fiind încă viu, în dureri şi chinuri, carnea cădea de pe el; iar din cauza duhorii sale, toată armata avea greaţă de putreziciune.

10. Pe cel care puţin mai înainte credea că poate să culeagă stelele cerului nu mai putea să-l ducă nimeni din cauza duhorii de nesuferit.

11. Abía acum, doborât, a început să mai modereze din aroganţa lui cea mare şi să ajungă să-şi dea seama de starea lui, deoarece, sub lovitura biciului dumnezeiesc, era hărţuit de chinuri ce sporeau în fiecare clipă.

12. Cum nu mai putea răbda propria-i duhoare, a spus: „Este drept să te supui lui Dumnezeu şi, muritor fiind, să nu te crezi egal cu el”.

13. Însă acest ticălos se ruga Domnului – care nu avea să se îndure de el –, spunând

14. că va lăsa liberă cetatea sfântă spre care se grăbea să o radă la pământ şi să facă din ea o groapă comună.

15. Iar pe iudei, pe care nu-i considera vrednici nici de mormânt, ci, împreună cu copiii lor, să fie daţi păsărilor de pradă şi fiarelor, pe toţi îi va face egali cu atenienii.

16. Cât despre templul sfânt, pe care mai înainte îl prădase, îl va împodobi cu cele mai frumoase daruri, va da înapoi toate obiectele sfinte şi va plăti cu abundenţă dintr-ale sale pentru jertfe.

17. Ba mai mult, se va face el însuşi iudeu şi va umbla prin toată lumea locuită vestind puterea lui Dumnezeu.

18. Cum nu i se potoleau nicidecum chinurile, întrucât judecata dreaptă a lui Dumnezeu îl lovise şi îşi pierduse orice speranţă cu privire la sine însuşi, le-a scris iudeilor scrisoarea de mai jos sub forma unei cereri care avea acest conţinut:

19. „Regele şi generalul Antióh le urează bunilor cetăţeni iudei multă bucurie, sănătate şi bunăstare.

20. Dacă voi şi copiii voştri sunteţi bine şi dacă cele ale voastre sunt după aşteptări, eu mi-am pus speranţă în cer.

21. Îmi amintesc de cinstea şi bunăvoinţa voastră faţă de mine: pe când mă întorceam din ţinuturile Pérsiei, căzând într-o boală îngijorătoare, am socotit urgent să mă îngrijesc de siguranţa comună a tuturor.

22. Nu disper pentru starea mea, ba chiar am mari speranţe că voi scăpa de boală.

23. Dar considerând că şi tatăl meu, când făcea expediţii în ţinuturile de sus, îşi desemna urmaşul,

24. pentru ca, dacă s-ar fi întâmplat ceva neprevăzut sau s-ar fi vestit vreo nenorocire, cei din ţară, ştiind cui îi sunt încredinţate treburile, să nu se tulbure

25. văzând că cei puternici din apropiere şi vecini cu regatul nostru pândesc momentul şi aşteaptă să vadă ce va urma, l-am lăsat în locul meu ca rege pe Antióh, fiul [meu] pe care de multe ori, având de pornit în grabă spre satrapiile de sus, vi l-am încredinţat şi recomandat celor mai mulţi dintre voi. Iar lui i-am scris cele de mai jos.

26. Deci, vă rog şi vă implor ca, amintindu-vă de binefacerile [mele], toţi împreună şi fiecare în parte să aveţi faţă de fiul [meu] aceeaşi bunăvoinţă ca şi faţă de mine.

27. Sunt încredinţat că el, împlinind această decizie cu blândeţe şi dragoste de oameni, se va înţelege bine cu voi”.

28. Însă [acest] ucigaş şi blasfemiator, suferind chinuri foarte mari aşa cum i-a chinuit el pe alţii, a murit între străini în munţi într-un mod jalnic.

29. Fílip, prietenul său apropiat, i-a adus trupul, dar, temându-se de fiul lui, Antióh, a fugit în Egipt la Ptoleméu Filométor.





“Dirás tu o mais belo dos credos quando houver noite em redor de ti, na hora do sacrifício, na dor, no supremo esforço duma vontade inquebrantável para o bem. Este credo é como um relâmpago que rasga a escuridão de teu espírito e no seu brilho te eleva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina