1. Când locuitorii cetăţii sfinte trăiau în deplină pace şi păzeau cât mai bine legile datorită evlaviei marelui preot Onías şi a urii sale faţă de rău,

2. se întâmpla că şi regii onorau locul [sfânt] şi cinsteau templul cu daruri măreţe,

3. aşa încât şi Seleúcus, regele Asiei, se îngrijea să trimită din bunurile sale tot ce era necesar pentru cheltuielile slujirii sacrificiilor.

4. Un oarecare Símon din tribul lui Beniamín, stabilit administrator al templului, nu s-a înţeles cu marele preot cu privire la pieţele din cetate.

5. Neputând să se impună asupra lui Onías, a mers la Apolónius din Tars, care în timpul acela era strateg al Celesíriei şi al Feníciei.

6. I-a relatat că vistieria din Ierusalím este plină de bogăţii de nedescris, încât mulţimea banilor nu poate fi numărată, că aceştia sunt cu mult peste necesităţile jertfelor şi că toate pot ajunge în stăpânirea regelui.

7. Apolónius s-a întâlnit cu regele şi i-a dezvăluit despre bogăţiile care-i fuseseră făcute cunoscute; regele l-a ales pe Heliodór, care era [responsabil] peste lucrări, şi l-a trimis dându-i porunci să aducă bogăţia despre care s-a vorbit înainte.

8. Heliodór a plecat imediat în călătorie, în aparenţă pentru a vizita cetăţile Celesíriei şi Feníciei, dar de fapt pentru a împlini ce-i poruncise regele.

9. Când a ajuns la Ierusalím şi a fost primit cu bucurie de marele preot al cetăţii, i-a spus acestuia ce i se dezvăluise şi pentru ce venise. Apoi l-a întrebat dacă aşa stau lucrurile cu adevărat.

10. Însă marele preot i-a explicat că sunt depozitele văduvelor şi ale orfanilor.

11. O parte este a lui Hircán, [fiul] lui Tobía, un bărbat de rang foarte înalt, aşa că nelegiuitul Símon minţise: sunt cu totul patru sute de talánţi de argint şi două sute de aur;

12. că nu se cuvine să fie nedreptăţiţi cei care au avut încredere în sfinţenia locului, în seriozitatea şi inviolabilitatea unui templu cinstit de toată lumea.

13. Însă Heliodór, pentru că avea porunci de la rege, a spus că acestea trebuie luate pentru [vistieria] regească.

14. Au fixat o zi în care să intre şi să organizeze calcularea [lucrurilor din vistierie]. Dar a fost o mare agitaţie în toată cetatea.

15. Atunci, preoţii s-au aruncat înaintea altarului în veşminte preoţeşti şi strigau către cer – care făcuse legea pentru ce era depozitat – să păstreze neatinşi [banii] pentru cei care-i depuseseră.

16. Dacă cineva privea înfăţişarea marelui preot, rămânea mirat, căci privirea lui şi schimbarea culorii feţei îi trădau zbuciumul sufletesc.

17. Frica şi tremuratul trupului care-l cuprinsese pe acest om scoteau în evidenţă, pentru cei care îl vedeau, zbuciumul pe care-l avea în inimă.

18. Din case ieşeau [oamenii] în grupe ca să se roage împreună, pentru că locul era pe punctul să fie dispreţuit.

19. Femeile, încinse cu sac pe sub sâni, au umplut străzile. Fecioarele, închise în case, unele alergau la porţi, altele la ziduri, altele priveau pe ferestre.

20. Toate îşi întindeau mâinile spre cer făcându-şi rugăciunile.

21. Ţi-era milă [când vedeai] cum cade la pământ mulţimea învălmăşită şi chinul marelui preot în aşteptare.

22. Strigau către Domnul cel Atotputernic să le păzească în toată siguranţa [bunurile] încredinţate de cei care avuseseră încredere.

23. Însă Heliodór ducea la îndeplinire ceea ce hotărâse.

24. Ajunsese deja aproape de vistierie împreună cu trupa sa de pază când Stăpânul duhurilor şi a toată puterea a provocat o arătare măreaţă, încât toţi cei care avuseseră curaj să vină acolo au fost loviţi de puterea lui Dumnezeu şi au fost învăluiţi de spaimă şi deznădejde.

25. Li s-a arătat un cal înfricoşător, cu o platoşă foarte frumoasă, având pe el un călăreţ înfricoşător. S-a repezit şi l-a izbit pe Heliodór cu copitele din faţă. Iar călăreţul părea să aibă o armură de aur.

26. Alţi doi tineri i s-au mai arătat [lui Heliodór], uimitori în putere, frumoşi în glorie şi cu veşminte strălucitoare. Stând de o parte şi de alta, aceştia îl biciuiau fără încetare, dându-i multe lovituri.

27. [Heliodór], căzând dintr-o dată la pământ, a fost cuprins de un întuneric mare. L-au luat şi l-au dus pe o targă.

28. Pe cel care intrase mai înainte cu mult alai şi cu toată garda, acum îl purtau fără vlagă cei care recunoşteau pe faţă puterea lui Dumnezeu.

29. Prin puterea dumnezeiască el zăcea fără glas şi lipsit de orice speranţă de scăpare.

30. [Iudeii] îl binecuvântau pe Domnul, cel care îşi preamărise în chip minunat lăcaşul; templul, care cu puţin înainte era plin de spaimă şi de zbucium, acum, la arătarea Stăpânului Atotputernic, se umpluse de bucurie şi de veselie.

31. Imediat, unii dintre cei apropiaţi lui Heliodór l-au rugat pe Onías să-l roage pe Cel Preaînalt să-i dăruiască viaţa lui, care zăcea [dându-şi] ultima suflare.

32. Marele preot, temându-se ca nu cumva regele să creadă că cineva dintre iudei a atentat împotriva lui Heliodór, a adus o jertfă pentru salvarea bărbatului.

33. În timp ce marele preot făcea ispăşirea, cei doi tineri i-au apărut lui Heliodór din nou, înveşmântaţi şi stând [lângă el]; i-au spus să-i aducă multe mulţumiri lui Onías, marele preot, pentru că datorită lui Domnul i-a dăruit viaţa.

34. „Tu, însă, care ai fost biciuit din cer, vesteşte tuturor puterea cea mare a lui Dumnezeu”. Şi după ce au zis acestea, s-au făcut nevăzuţi.

35. Heliodór a adus jertfă Domnului şi a făcut multe rugăciuni celui care-l readusese la viaţă. După ce s-a despărţit prieteneşte de Onías, a plecat la rege.

36. Dădea mărturie tuturor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu pe care le văzuse cu ochii săi.

37. Apoi, când regele l-a întrebat pe Heliodór pe cine ar fi mai potrivit să-l trimită la Ierusalím, el a zis:

38. „Dacă ai pe cineva duşman şi adversar în treburi, trimite-l pe el! Îl vei reprimi biciuit, chiar dacă va scăpa. Căci, cu adevărat, în jurul acelui loc este o putere a lui Dumnezeu!”.

39. Cel care are locuinţa deasupra cerurilor veghează şi ajută locul acela. Iar pe toţi cei care se apropie ca să facă rău, îi loveşte şi îi nimiceşte.

40. Acestea sunt cele legate de Heliodór şi de păstrarea vistieriei.




“Devo fazer somente a vontade de Deus e, se lhe agrado, o restante não conta.” São Padre Pio de Pietrelcina