Fondare 633 Risultati per: Aur

  • Iar arhiereii, luând arginţii, au zis: „Nu este permis să-i punem în tezaur, căci sunt preţul sângelui”. (Evanghelia după sf. Matei 27, 6)

  • Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii. (Evanghelia după sf. Luca 6, 45)

  • Cel care crede în mine, după cum spune Scriptura, «râuri de apă vie vor curge din pieptul lui»”. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 38)

  • Dar Petru i-a zis: „Argint şi aur nu am, însă ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarinéanul, ridică-te şi umblă!”. (Faptele Apostolilor 3, 6)

  • Iar el, ridicându-se, s-a dus. Şi iată că un bărbat etiopián, eunuc, demnitar al reginei Candáce a etiopiénilor, care era mai mare peste întregul ei tezaur, fusese la Ierusalím ca să se prosterne. (Faptele Apostolilor 8, 27)

  • Preotul lui Zéus, care era la intrarea cetăţii, aducând tauri şi ghirlande la porţi, voia, împreună cu mulţimile, să aducă jertfă. (Faptele Apostolilor 14, 13)

  • Aşadar, dacă suntem din neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să credem că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, indiciu al măiestriei şi al imaginaţiei omului. (Faptele Apostolilor 17, 29)

  • Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui; (Faptele Apostolilor 20, 33)

  • Să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei: nu în chefuri şi beţii, nu în necurăţii şi desfrâuri, nu în certuri şi gelozii, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 13)

  • Dar dacă cineva pune pe această temelie aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 12)

  • Deseori în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaţionalilor, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericol printre fraţii falşi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 26)

  • Tot la fel şi femeile, cu îmbrăcăminte decentă, să se înfrumuseţeze cu pudoare şi modestie, nu prin modul de împletire a părului, nu cu aur, mărgăritare sau haine scumpe, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 9)


“Combata vigorosamente, se está interessado em obter o prêmio destinado às almas fortes.” São Padre Pio de Pietrelcina