1. În rest, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul! Mie nu mi-e greu să vă scriu aceleaşi lucruri, iar vouă vă sunt spre întărire.

2. Feriţi-vă de câini! Feriţi-vă de cei ce fac răul, feriţi-vă de cei scrijeliţi!

3. Căci noi suntem cei circumcişi, cei care îi aducem cult lui Dumnezeu în Duh şi care ne lăudăm în Cristos Isus şi nu ne punem încrederea în trup,

4. chiar dacă eu aş putea să-mi pun încrederea şi în trup. Dacă un altul crede că-şi poate pune încrederea în trup, cu atât mai mult eu,

5. circumcis în a opta zi; din poporul lui Israél, tribul lui Beniamín; evreu dintre evrei; după Lege, fariseu;

6. după zel, prigonitor al Bisericii, iar în ce priveşte justificarea care vine din Lege, fără cusur.

7. Dar cele care erau pentru mine un câştig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere,

8. ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparaţie cu superioritatea cunoaşterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate şi le consider gunoi ca să-l câştig pe Cristos

9. şi să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care [vine] din Lege, ci pe aceea care [vine] din credinţa în Cristos, justificarea ce [vine] de la Dumnezeu, [bazată] pe credinţă.

10. Pe el [vreau] să-l cunosc şi puterea învierii lui şi comuniunea la pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte,

11. doar voi ajunge cumva la învierea din morţi.

12. Nu că aş avea deja aceasta sau aş fi desăvârşit, dar urmăresc s-o cuceresc aşa cum am fost şi eu cucerit de Cristos Isus.

13. Fraţilor, eu nu consider că i-aş fi cucerit, dar un singur lucru fac: uit cele din urma mea şi mă avânt către cele dinainte.

14. Urmăresc scopul, răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.

15. Aşadar, toţi câţi suntem desăvârşiţi să avem acest gând şi, dacă gândiţi ceva altfel, Dumnezeu vă va revela şi aceasta.

16. Totuşi, de acolo de unde am ajuns, să continuăm în acelaşi mod!

17. Fraţilor, fiţi imitatorii mei şi priviţi cu atenţie la aceia care umblă după modelul pe care îl aveţi în noi!

18. Căci v-am spus de multe ori şi vă spun şi acum plângând: mulţi umblă ca nişte duşmani ai crucii lui Cristos.

19. Sfârşitul lor este pieirea, dumnezeul lor este pântecele, iar gloria lor este în ruşinea lor, cugetând numai la cele pământeşti.

20. Însă patria noastră este în ceruri, de unde îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos.

21. El va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale prin puterea cu care este în stare să-şi supună toate.





“Seria mais fácil a Terra existir sem o sol do que sem a santa Missa!” São Padre Pio de Pietrelcina