1. Să nu jertfeşti Domnului Dumnezeului tău niciun bou şi niciun miel care să aibă vreo infirmitate sau orice alt defect, căci ar fi un lucru abominábil înaintea Domnului Dumnezeului tău!

2. Dacă s-ar găsi în mijlocul tău, în vreun loc pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău înăuntrul porţilor tale, vreun bărbat sau vreo femeie care ar săvârşi răul înaintea Domnului Dumnezeului tău, încălcând alianţa sa,

3. mergând şi slujind altor dumnezei, prosternându-se înaintea lor, fie că e soarele, fie luna sau orice altă oştire a cerurilor – ceea ce nu ţi-a poruncit [Domnul] –,

4. dacă ţi se va spune şi vei auzi, atunci să întrebi cu de-amănuntul: dacă este adevărat, lucru întemeiat, dacă acest lucru abominábil s-a întâmplat în Israél,

5. să-i scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au săvârşit răul acela la porţile tale! Să-i baţi cu pietre pe bărbat sau pe femeie şi să moară!

6. Pentru mărturia a doi martori sau a trei martori să-i dai la moarte; să nu-i dai la moarte pentru mărturia unui singur martor!

7. Mâna martorilor să fie prima împotriva lor ca să-i ucidă, apoi mâna întregului popor! Să nimiceşti răul din mijlocul tău!

8. Când ţi s-ar părea prea greu pentru tine un caz de judecată între sânge şi sânge, între ceartă şi ceartă, între lovitură şi lovitură, cazuri de neînţelegere înăuntrul porţilor tale, să te ridici şi să mergi la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău!

9. Să te duci la preoţii levíţi şi la judecătorul care este în zilele acelea! Să-i cauţi şi ei îţi vor spune hotărârea de judecată!

10. Să faci după hotărârea pe care ţi-o vor spune ei din locul pe care îl va alege Domnul şi să ai grijă să faci după tot ceea ce te vor învăţa ei!

11. Să faci după legea pe care te vor învăţa ei şi după judecata pe care ţi-o vor spune! Să nu te abaţi de la hotărârea pe care ţi-o vor spune nici la dreapta, nici la stânga!

12. Omul care s-ar purta cu trufie, neascultând de preotul care stă acolo să-l slujească pe Domnul Dumnezeul tău sau [neascultând] de judecător, omul acela să moară! Să nimiceşti răul din Israél!

13. Tot poporul să audă şi să se teamă: să nu se mai poarte cu trufie!

14. Când vei ajunge în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, o vei lua în stăpânire şi vei locui în ea, vei spune: «vreau să pun un rege peste mine la fel ca toate popoarele din jurul meu»,

15. să-l pui peste tine ca rege pe acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău! Din mijlocul fraţilor tăi să pui un rege peste tine! Nu poţi să pui peste tine un om străin, care nu este fratele tău!

16. Numai să nu aibă mulţi cai; şi să nu întoarcă poporul în Egipt ca să aibă mulţi cai, pentru că Domnul v-a zis: «Să nu vă mai întoarceţi pe acest drum»!

17. Să nu aibă multe soţii, ca să nu i se abată inima; să nu aibă prea mult argint şi aur!

18. Când se va aşeza pe tronul său de domnie, să-şi scrie o copie a acestei legi într-o carte după cea care este înaintea preoţilor, a levíţilor!

19. Să fie la el şi să o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul său, ţinând toate cuvintele acestei legi şi hotărârile acestea ca să le împlinească,

20. pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui şi să nu se abată de la porunci nici la dreapta, nici la stânga şi să se lungească zilele stăpânirii sale, lui şi fiilor lui în mijlocul lui Israél!





“O verdadeiro servo de Deus é aquele que usa a caridade para com seu próximo, que está decidido a fazer a vontade de Deus a todo custo, que vive em profunda humildade e simplicidade”. São Padre Pio de Pietrelcina