1. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să păzeşti cele ce sunt de păzit: hotărârile lui, judecăţile lui şi poruncile lui în toate zilele!

2. Recunoaşteţi astăzi – nu fiii voştri, care nu au cunoscut şi nu au văzut disciplina Domnului Dumnezeului vostru – măreţia lui, mâna lui puternică şi braţul lui întins,

3. semnele lui şi faptele pe care le-a făcut în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraón, regele Egiptului, şi împotriva întregii sale ţări,

4. ceea ce a făcut oştirii Egiptului, cailor lui şi carelor lui, făcând să vină peste ei apele Mării Roşii în timp ce ei vă urmăreau. I-a nimicit Domnul până în ziua de azi;

5. şi ceea ce a făcut pentru voi în pustiu până când aţi ajuns în locul acesta;

6. ceea ce le-a făcut lui Dátan şi Abirám, fiii lui Elíab, fiul lui Rubén, când pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit împreună cu casele lor, cu corturile lor şi cu tot ceea ce le aparţinea în mijlocul întregului Israél.

7. Căci ochii voştri au văzut toate lucrările mari pe care Domnul le-a făcut.

8. Păziţi toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să fiţi puternici şi să intraţi ca să luaţi în stăpânire ţara spre care mergeţi ca s-o stăpâniţi

9. şi să vi se lungească zilele pe pământul pe care Domnul a jurat că îl va da părinţilor voştri şi descendenţei lor, ţară în care curge lapte şi miere!

10. Căci ţara spre care mergeţi ca s-o luaţi în stăpânire nu este ca ţara Egiptului, unde semănai sămânţa ta şi o udai cu piciorul tău ca o grădină de legume.

11. Ţara spre care mergeţi ca să o luaţi în stăpânire este o ţară cu munţi şi văi, [ţară] udată de ploaia cerului.

12. Este o ţară asupra căreia veghează Domnul Dumnezeul tău şi ochii Domnului Dumnezeului tău sunt asupra ei de la începutul anului şi până la sfârşitul lui.

13. «Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă îl veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi dacă îl veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru,

14. eu voi da ţării voastre ploaie la timpul său, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi vei aduna grâul tău, mustul şi untdelemnul tău.

15. Voi da iarbă pe câmpia ta pentru animalele tale, vei mânca şi te vei sătura».

16. Păziţi-vă, ca să nu vă fie seduse inimile şi să se abată ca să slujească altor dumnezei şi să vă prosternaţi înaintea lor

17. şi astfel să se aprindă mânia Domnului împotriva voastră, să se închidă cerurile şi să nu mai fie ploaie, pământul să nu-şi mai dea rodul şi să pieriţi repede din ţara cea bună pe care Domnul v-o dă!

18. Puneţi aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în sufletul vostru! Să le legaţi ca semn la mâinile voastre şi să fie ca un pandantiv între ochii voştri!

19. Pe fiii voştri să-i învăţaţi aceste cuvinte vorbind despre ele când stai în casa ta şi când mergi pe drum, când te culci şi când te scoli!

20. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale,

21. ca să vi se înmulţească zilele voastre şi zilele fiilor voştri în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da câte vor fi zilele cerului deasupra pământului!

22. Căci dacă veţi păzi toate aceste porunci pe care vi le dau ca să le împliniţi: să-l iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi pe toate căile lui şi să vă alipiţi de el,

23. Domnul va izgoni toate acele popoare dinaintea voastră şi voi veţi lua în stăpânire popoare mai mari şi mai puternice decât voi.

24. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru: hotarul vostru va fi de la pustiu până la Libán, de la râu, râul Eufrát, până la Marea Mediterană.

25. Nimeni nu va putea să stea înaintea voastră. Domnul Dumnezeul vostru va pune teama de voi şi groaza de voi peste toată ţara pe care o veţi călca, după cum v-a spus.

26. Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul:

27. binecuvântarea, dacă ascultaţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau astăzi,

28. şi blestemul, dacă nu ascultaţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru şi vă abateţi de la calea pe care v-o poruncesc astăzi, mergând după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi.

29. Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în ţara spre care mergi ca s-o iei în stăpânire, să pui binecuvântarea pe muntele Garizím şi blestemul pe muntele Ebál.

30. Munţii aceştia, nu sunt ei oare dincolo de Iordán, înapoia drumului care este spre apusul soarelui, în ţara canaaneénilor care locuiesc în Arabáh, în drept cu Ghilgál, lângă stejarii Móre?

31. Căci treceţi Iordánul şi intraţi ca să luaţi în stăpânire ţara pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru ca s-o stăpâniţi şi să locuiţi în ea.

32. Aveţi grijă ca să împliniţi toate hotărârile şi toate judecăţile pe care vi le pun înainte astăzi!





“Não queremos aceitar o fato de que o sofrimento é necessário para nossa alma e de que a cruz deve ser o nosso pão cotidiano. Assim como o corpo precisa ser nutrido, também a alma precisa da cruz, dia a dia, para purificá-la e desapegá-la das coisas terrenas. Não queremos entender que Deus não quer e não pode salvar-nos nem santificar-nos sem a cruz. Quanto mais Ele chama uma alma a Si, mais a santifica por meio da cruz.” São Padre Pio de Pietrelcina