Mosaico decorativo

Fundar 1228 Resultados para: Drum Spre Canaan

  • Căci slujitoarea ta este evlavioasă şi îl slujeşte pe Dumnezeul cerului zi şi noapte. Acum voi rămâne la tine, stăpâne al meu, apoi slujitoarea ta va ieşi în fiecare noapte spre vale, mă voi ruga lui Dumnezeu şi el îmi va spune când au săvârşit păcatul lor. (Cartea Iudítei 11, 17)

  • Intrând curată, rămânea în cort până când i se aducea hrana ei, spre seară. (Cartea Iudítei 12, 9)

  • Toţi au plecat din faţă şi nimeni nu a mai rămas în camera de dormit, de la cel mai mic până la cel mai mare. Iudíta stătea lângă patul lui şi a spus în inima ei: „Doamne, Dumnezeul a toată puterea, priveşte în ceasul acesta la lucrarea mâinii mele spre înălţarea Ierusalímului! (Cartea Iudítei 13, 4)

  • Viu este Domnul, care m-a ocrotit pe calea mea pe care am mers, pentru că faţa mea l-a amăgit spre pieirea lui. El nu a făcut niciun păcat cu mine spre dezonoare şi ruşine!”. (Cartea Iudítei 13, 16)

  • Dumnezeu să-ţi dăruiască cele care sunt spre înălţare veşnică şi să te viziteze cu binefacerile sale, pentru că nu ţi-ai cruţat viaţa în timpul umilirii poporului nostru, ci te-ai împotrivit căderii noastre umblând pe [calea] cea dreaptă a Dumnezeului nostru!”. Şi tot poporul a zis: „Aşa să fie! Aşa să fie”. (Cartea Iudítei 13, 20)

  • Când se vor ridica zorile şi soarele va răsări deasupra pământului, fiecare bărbat puternic să-şi ia armele sale de luptă, stabiliţi o căpetenie peste ei ca şi cum aţi coborî în câmpie spre prima strajă a fiilor asiriénilor, dar nu coborâţi! (Cartea Iudítei 14, 2)

  • Ei vor lua toate armele, vor merge în tabăra lor, le vor trezi pe căpeteniile armatei asiriénilor şi vor alerga împreună spre cortul lui Holoférn, dar nu îl vor găsi; va cădea asupra lor groaza şi vor fugi din faţa voastră. (Cartea Iudítei 14, 3)

  • Înainte de a face acestea, chemaţi-l la mine pe Ahiór din Amón ca, văzând, să-l recunoască pe cel care a dispreţuit casa lui Israél şi care l-a trimis la noi spre moarte!”. (Cartea Iudítei 14, 5)

  • Ozía a trimis la Betomastáim, la Benái, la Hobái, la Cóla şi în tot ţinutul lui Israél să facă cunoscute cele întâmplate, ca toţi să se năpustească împotriva duşmanilor spre nimicirea lor. (Cartea Iudítei 15, 4)

  • (1a) În anul al doilea al regelui Artaxérxes cel Mare, în prima [zi] a [lunii] Nisán, a avut un vis Mardohéu, [fiul] lui Iaír, [fiul] lui Şiméi, [fiul] lui Chiş, din tribul lui Beniamín. (1b) Era un iudeu care locuia în cetatea Súsa, om de seamă, care slujea la curtea regelui. (1c) Era dintre captivii pe care îi deportase Nabucodonosór, regele Babilónului, din Ierusalím odată cu Iehonía, regele din Iúda.(1d) Iar visul era acesta: se făcea că erau strigăte, zgomot, tunete şi cutremur, tulburare pe pământ. (1e) Şi, iată, doi balauri mari s-au ridicat să vină să lupte unul cu celălalt scoţând un strigăt puternic! (1f) La strigătul lor, toate popoarele s-au ridicat să lupte împotriva poporului celor drepţi. (1g) Iată, zi de întuneric şi de benză, oprimare şi strâmtorare, chin şi tulburare mare erau pe pământ! (1h) S-a tulburat tot poporul cel drept şi s-a temut de toate aceste rele. S-a ridicat ca să lupte strigând către Domnul.(1i) La strigătul lor, s-a făcut ca dintr-un izvor mic un fluviu mare. Şi era multă apă. (1k) [S-a făcut lumină] şi s-a ridicat soarele, iar cei umili i-au devorat pe cei puternici.(1l) Trezindu-ze, Mardohéu, care avusese acest vis şi văzuse ceea ce Dumnezeu voia să facă, păstra în inimă şi voia să îl înţeleagă în orice fel până la venirea nopţii.(1m) Mardohéu a stat liniştit la curte împreună cu Gabatá şi Tára, cei doi eunuci ai regelui care păzeau curtea. (1n) El a auzit planurile şi le-a cercetat cu grijă; a aflat că se pregăteau să pună mâinile pe Artaxérxes, regele, şi i-a făcut cunoscut regelui despre aceste lucruri. (1o) Regele i-a cercetat pe amândoi şi, după ce au mărturisit, au fost duşi [să fie pedepsiţi]. (1p) Regele a scris aceste lucruri spre amintire; a scris şi Mardohéu despre aceste evenimente. (1r) Regele i-a poruncit lui Mardohéu să-i slujească la curte şi i-a dat daruri pentru aceste lucruri. (1s) Dar Amán Bugáios, [fiul] lui Amadátes, era puternic înaintea regelui. El căuta să le facă rău lui Mardohéu şi poporului său pentru cei doi eunuci ai regelui. (Cartea Estérei 1, 1)

  • Mardohéu a plecat şi a făcut conform cu tot ceea ce i-a poruncit Estéra. (17a) El s-a rugat Domnului, amintind toate faptele Domnului şi spunând: (17b) „Doamne, Doamne, regele tuturor, tu care stăpâneşti peste toate, în puterea ta sunt toate şi nu este nimeni care să se împotrivească ţie când vrei să îl eliberezi pe Israél! (17c) Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate lucrurile minunate care sunt sub cer; tu eşti stăpânul tuturor şi nu este nimeni să ţi se împotrivească ţie, Doamne. (17d) Tu pe toate le cunoşti şi le ştii, Doamne, că nu din mândrie, nici din trufie, nici din dorinţă de glorie am făcut aceasta, că nu m-am plecat înaintea arogantului Amán. Căci mi-ar fi plăcut să-i sărut tălpile picioarelor pentru eliberarea lui Israél. (17e) Dar am făcut aceasta ca să nu pun gloria omului deasupra gloriei lui Dumnezeu şi să nu mă plec înaintea nimănui în afară de tine, Domnul meu, şi nu fac aceasta din trufie. (17f) Acum, Doamne Dumnezeule, regele şi Dumnezeul lui Abrahám, cruţă-l pe poporul tău! Căci [duşmanii] privesc la noi ca să ne distrugă şi să nimicească moştenirea ta de la început. (17g) Nu dispreţui partea ta pe care ai eliberat-o pentru tine din Egipt! (17h) Ascultă rugăciunea mea şi iartă moştenirii tale; schimbă plânsul nostru în veselie pentru ca, fiind în viaţă, să lăudăm numele tău, Doamne, şi nu închide gura celor care te laudă!”. (17i) Tot Israélul a strigat din [toată] puterea lui pentru că moartea lor le era înaintea ochilor. (17k) Şi regina Estéra şi-a căutat scăparea la Domnul, fiind cuprinsă de agonia morţii. Şi-a scos hainele ei de cinste, şi-a îmbrăcat haine de strâmtorare şi plâns, iar în locul miresmelor de măreţie şi-a presărat cenuşă şi gunoi, trupul şi l-a umilit foarte mult, iar orice loc al bucuriei l-a umplut cu şuviţe din părul ei şi l-a rugat pe Domnul Dumnezeul lui Israél, zicând: (17l) Domnul meu şi regele nostru, tu eşti unic; Ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni să mă ajute în afară de tine! Căci pericolul meu este lângă mine. (17m) Am auzit de când m-am născut în tribul părinţilor mei că tu, Doamne, l-ai luat pe Israél dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri, dintre toţi strămoşii lor, spre moştenire veşnică, şi le-ai făcut tot ceea ce le-ai spus. (17n) Noi am păcătuit înaintea ta şi ne-ai dat în mâinile duşmanilor noştri, pentru că i-am cinstit pe zeii lor: tu eşti drept, Doamne! (17o) Ei nu se mulţumesc cu amărăciunea sclaviei noastre, ci şi-au pus mâinile peste mâinile idolilor lor, ca să facă să piară hotărârea gurii tale, să nimicească moştenirea ta şi să închidă gura celor care te laudă şi să distrugă gloria ta şi a altarului tău; (17p) să deschidă gura popoarelor spre lauda celor deşarte şi un rege muritor să fie admirat în veci. (17q) Nu da, Doamne, sceptrul tău celor care nu sunt, ca să nu râdă de căderea noastră; întoarce planul lor împotriva lor şi fă-l de ruşine pe cel care ne-a dominat! (17r) Aminteşte-ţi, Doamne, fă-te cunoscut în timpul suferinţei noastre şi dă-mi curaj, rege al dumnezeilor şi stăpân al tuturor puterilor! (17s) Pune cuvânt potrivit în gura mea înaintea [acestui] leu şi schimbă inima lui spre ură faţă de prigonitorul nostru, spre pieirea lui şi a celor de aceeaşi gândire cu el! (17t) Pe noi scapă-ne din mâna lui şi ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni în afară de tine, Doamne! (17u) Tu le cunoşti pe toate şi ştii că am urât cinstea celor nelegiuiţi şi că mi-e scârbă de patul celor necircumcişi şi al tuturor străinilor. (17w) Tu cunoşti necazul meu, că mi-e scârbă de semnul măreţiei mele care este pe capul meu în zilele când trebuie să apar; îl detest ca pe o zdreanţă de fiecare lună şi nu-l port în zilele liniştii mele. (17x) Slujitoarea ta nu a mâncat la masa lui Amán, nici nu am cinstit ospăţul regelui şi nici nu am băut vinul libaţiilor. (17y) Slujitoarea ta nu s-a bucurat, din ziua înălţării mele până acum, decât în tine, Doamne, Dumnezeul lui Abrahám. (17z) Dumnezeule, care eşti puternic peste toate, ascultă vocea celor fără de speranţă! Scapă-ne din mâna celor care ne fac rău şi eliberează-mă pe mine din teama mea! (Cartea Estérei 5, 17)

  • Regele s-a întors din grădina palatului în încăperea ospăţului de vin, iar Amán era căzut spre patul pe care era Estéra. Atunci regele a zis: „Vrea chiar să atenteze la regina care este cu mine în casă”. Şi cum a ieşit cuvântul din gura regelui, au acoperit faţa lui Amán. (Cartea Estérei 8, 8)


"A cada vitória sobre o pecado corresponde um grau de glória eterna". São Padre Pio de Pietrelcina