Encontrados 98 resultados para: jurul

  • (Mt 15,1-20) Nişte farisei şi unii dintre cărturari, care veniseră de la Ierusalím, s-au adunat în jurul lui (Evanghelia după sf. Marcu 7, 1)

  • Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 8)

  • (Mt 17,14-21; Lc 9,37-43) Venind la discipoli, a văzut o mare mulţime în jurul lor şi cărturari care discutau cu ei. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 14)

  • (Mt 19,1-9) Ridicându-se de acolo, a plecat în ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordán, iar mulţimile au venit împreună din nou în jurul lui. Şi iarăşi, după cum îi era obiceiul, le învăţa. (Evanghelia după sf. Marcu 10, 1)

  • (Mt 12,38-42) Pe când mulţimea se îngrămădea în jurul lui, [Isus] a început să le spună: „Această generaţie este o generaţie rea; caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Ióna. (Evanghelia după sf. Luca 11, 29)

  • Căci vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor săpa tranşee în jurul tău, te vor încercui şi te vor asedia din toate părţile, (Evanghelia după sf. Luca 19, 43)

  • Iar mulţimea de prin cetăţile din jurul Ierusalímului se aduna aducându-i pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate, şi toţi erau vindecaţi. (Faptele Apostolilor 5, 16)

  • Petru, ridicându-se, a plecat cu ei. Când a ajuns, l-au dus în camera de sus şi toate văduvele s-au adunat în jurul lui, plângând şi arătându-i tunicile şi hainele pe care le făcea Tabíta pe când era cu ele. (Faptele Apostolilor 9, 39)

  • Dar când ucenicii s-au adunat în jurul lui, el s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat împreună cu Bárnaba spre Dérbe. (Faptele Apostolilor 14, 20)

  • Tot aşa Sodóma şi Gomóra şi cetăţile din jurul lor, care la fel ca ele s-au dedat la desfrâu şi au căzut în vicii contra naturii, sunt propuse ca exemplu pentru că suportă pedeapsa focului veşnic. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 7)

  • În jurul tronului se aflau alte douăzeci şi patru de tronuri, iar pe tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe şi având pe cap coroane din aur. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 4)

  • În faţa tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloc, în jurul tronului, erau patru fiinţe pline cu ochi în faţă şi în spate. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 6)


“Resigna-te a ser neste momento uma pequena abelha. E enquanto esperas ser uma grande abelha, ágil, hábil, capaz de fabricar bom mel, humilha-te com muito amor perante Deus e os homens, pois Deus fala aos que se mantêm diante dele humildemente”. São Padre Pio de Pietrelcina