Encontrados 86 resultados para: aduc

  • Au ajuns până în mijlocul casei, precum cei care aduc grâu. Recáb şi Baaná, fraţii lui, l-au lovit în burtă şi au fugit. (Cartea a doua a lui Samuél 4, 6)

  • Davíd s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: ,,Cum să aduc la mine arca lui Dumnezeu?”. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 12)

  • Iată, eu construiesc o casă pentru numele Domnului Dumnezeului meu ca să i-o consacru, să ard înaintea lui tămâie aromată, [să aşez] mereu [pâinea] punerii înainte, să aduc arderi de tot dimineaţa şi seara, [să celebrez zilele] de sabát, cele de lună nouă şi sărbătorile Domnului Dumnezeului nostru. Aceasta este [o lege] veşnică în Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 2, 3)

  • „În primul an al regelui Círus, regele Círus a dat poruncă cu privire la casa lui Dumnezeu din Ierusalím: «Casa să fie construită ca un loc unde se aduc jertfe; temeliile ei să fie puse trainic, înălţimea ei să fie de şaizeci de cóţi şi lăţimea ei să fie de şaizeci de cóţi. (Cartea lui Ésdra 6, 3)

  • Îmi aduc aminte de aceasta şi sufletul se topeşte în mine, cum treceam prin mulţime, ducându-mă până la casa lui Dumnezeu în strigătele de bucurie şi de mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare. (Cartea Psalmilor 42, 5)

  • Fiicele din Tir [aduc] daruri; şi bogaţii poporului caută faţa ta. (Cartea Psalmilor 45, 13)

  • Îmi aduc aminte de Dumnezeu şi gem, mă frământ şi duhul mi se sfârşeşte! Sélah (Cartea Psalmilor 77, 4)

  • Ei aduc roade şi la bătrâneţe, îşi păstrează seva şi prospeţimea, (Cartea Psalmilor 92, 15)

  • peste cei care păzesc alianţa sa şi îşi aduc aminte de preceptele lui, ca să le împlinească. (Cartea Psalmilor 103, 18)

  • De şapte ori pe zi îţi aduc laudă pentru judecăţile tale drepte. (Cartea Psalmilor 119, 164)

  • Îmi aduc aminte de zilele de demult, cuget la toate faptele tale şi meditez la lucrările mâinilor tale. (Cartea Psalmilor 143, 5)

  • După aceste lucruri, i-au făcut cunoscut lui Ionatán şi lui Símon, fratele lui, că fiii lui Iambri fac nuntă mare şi că aduc mireasa din Nadábat, fiica unuia dintre cei mai mari din Canaán, cu alai mare. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 37)


“Desapegue-se daquilo que não é de Deus e não leva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina