Mosaico decorativo

Encontrados 2840 resultados para: Venirea Domnului

  • Voi veţi avea o cântare ca în noaptea când se sfinţeşte sărbătoarea, iar bucuria inimii voastre va fi ca a aceluia care umblă cu fluierul şi vine la muntele Domnului, la Stânca lui Israél. (Cartea profetului Isaía 30, 29)

  • Căci, de glasul Domnului, Asíria va fi îngrozită, va fi lovită cu toiagul. (Cartea profetului Isaía 30, 31)

  • Căci de multă vreme e ste pregătit Tófetul, este pregătit chiar şi pentru rege; l-a făcut adânc şi lat, un rug cu foc şi lemne din belşug: suflarea Domnului îl va aprinde ca pe un şuvoi de pucioasă. (Cartea profetului Isaía 30, 33)

  • Vor abandona de teamă stânca lor, iar căpeteniile lor vor tremura înaintea steagului – oracolul Domnului – care are un foc în Sión şi un cuptor în Ierusalím. (Cartea profetului Isaía 31, 9)

  • Căci nebunul spune nebunii şi, în inima lui, săvârşeşte răul ca să se poarte cu făţărnicie şi să vorbească lucruri eronate împotriva Domnului; să lase gol sufletul celui flămând şi să ia băutura celui însetat. (Cartea profetului Isaía 32, 6)

  • Căci mânia Domnului este împotriva tuturor neamurilor şi furia [lui], împotriva tuturor armatelor lor, le-a dat nimicirii, ca să fie măcelărite. (Cartea profetului Isaía 34, 2)

  • Sabia Domnului este plină de sânge, unsă cu grăsime, cu sângele mieilor şi al ţapilor, cu grăsimea rărunchilor berbecilor. Căci este o jertfă pentru Domnul Bóţra şi un sacrificiu mare, în ţara Edómului. (Cartea profetului Isaía 34, 6)

  • Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplată pentru adversarul Siónului. (Cartea profetului Isaía 34, 8)

  • Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi! Niciuna dintre acestea nu va lipsi, nimeni nu va fi părăsit de tovarăşul său, căci gura mea, ea a poruncit şi Duhul său, el le-a adunat. (Cartea profetului Isaía 34, 16)

  • Va înflori şi se va veseli cu bucurie şi strigăt; i se vor da gloria Libánului, măreţia Carmélului şi a Şarónului. Vor vedea gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru. (Cartea profetului Isaía 35, 2)

  • Când a auzit regele Ezechía [acestea], şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat cu sac şi a mers la casa Domnului. (Cartea profetului Isaía 37, 1)

  • Ezechía a luat scrisorile din mâna mesagerilor şi le-a citit. Apoi a urcat în templul Domnului. Ezechía le-a deschis înaintea Domnului. (Cartea profetului Isaía 37, 14)


"Se você fala das próprias virtudes para se exibir ou para vã ostentação perde todo o mérito." São Padre Pio de Pietrelcina