Mosaico decorativo

Encontrados 1228 resultados para: Drum Spre Canaan

  • pe Întoarce-te spre mine şi îndură-te de mine, căci sunt singur şi umilit! (Cartea Psalmilor 25, 16)

  • Ascultă glasul rugăciunii mele când strig către tine, când îmi ridic mâinile spre sanctuarul tău! (Cartea Psalmilor 28, 2)

  • Pleacă-ţi urechea spre mine, grăbeşte-te să mă eliberezi! Fii pentru mine o stâncă de scăpare, o cetate întărită, ca să mă mântuieşti! (Cartea Psalmilor 31, 3)

  • Am ajuns de ocara tututor asupritorilor mei: spaimă mare pentru vecinii şi cunoscuţii mei; cei care mă văd pe drum mă ocolesc. (Cartea Psalmilor 31, 12)

  • Doamne, să nu fiu făcut de ruşine, pentru că am strigat spre tine; cei răi să fie făcuţi de ruşine şi [să coboare] muţi în locuinţa morţilor! (Cartea Psalmilor 31, 18)

  • Iată, ochii Domnului sunt [îndreptaţi] spre cei care se tem de el, spre cei care nădăjduiesc în mila lui, (Cartea Psalmilor 33, 18)

  • Ziua întreagă, el se milostiveşte şi dă cu împrumut şi descedenţa lui va fi spre binecuvântare. (Cartea Psalmilor 37, 26)

  • Cu dor l-am aşteptat pe Domnul, iar el s-a plecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul. (Cartea Psalmilor 40, 2)

  • Dacă am fi uitat de numele Dumnezeului nostru şi am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin, (Cartea Psalmilor 44, 21)

  • voi pleca spre proverbe urechea mea şi voi desluşi enigma mea cântând din harpă. (Cartea Psalmilor 49, 5)

  • Dumnezeu din ceruri priveşte spre fiii oamenilor ca să vadă dacă există [vreun om] chibzuit, [vreunul] care să-l caute pe Dumnezeu. (Cartea Psalmilor 53, 3)

  • cu care mă înţelegeam aşa de bine şi mergeam cu însufleţire spre casa lui Dumnezeu! (Cartea Psalmilor 55, 15)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos. Se nos damos conta de que temos muito temor devemos recorrer à confiança. Se confiamos excessivamente devemos ter um pouco de temor". São Padre Pio de Pietrelcina