Encontrados 38 resultados para: încrede
Cine se încrede în propria bogăţie, acela va cădea, dar cei drepţi vor înverzi ca frunzele. (Cartea Proverbelor 11, 28)
Cine este prudent cu privire la cuvânt află bunăstare şi cine se încrede în Domnul este fericit. (Cartea Proverbelor 16, 20)
Cel cu sufletul arogant stârneşte discordia, dar cel care se încrede în Domnul va fi îndestulat. (Cartea Proverbelor 28, 25)
Cel care se încrede în inima lui, acesta este un nesimţit, dar cel care umblă în înţelepciune va scăpa. (Cartea Proverbelor 28, 26)
bet Inima soţului ei se încrede în ea şi prada nu-i va lipsi. (Cartea Proverbelor 31, 11)
Dacă cineva se încrede, o va moşteni şi descendenţii o vor poseda. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 4, 16)
Căci la început va merge cu el pe căi întortocheate, va aduce asupra lui teamă şi frică, îl va chinui cu educaţia ei până când se va încrede în sufletul lui şi-l va pune la încercare cu cele drepte ale sale. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 4, 17)
Dacă e să-ţi dobândeşti un prieten, dobândeşte-l prin încercare şi nu te încrede repede în el! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 6, 7)
Ai o femeie după sufletul [tău]? Nu o alunga! Iar dacă o urăşti, nu te încrede în ea! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 7, 26)
Nu te încrede în duşmanul tău în veci, căci precum bronzul se deteriorează, aşa şi nelegiuirea lui! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 12, 10)
Nu te încrede în viaţa lor şi nu te sprijini pe mulţimea lor! Vei geme de o durere prematură şi pe neaşteptate vei cunoaşte sfârşitul lor. Căci este mai bun unul decât o mie şi să mori fără copii decât să ai copii nelegiuiţi. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 3)
Cel care se încrede repede are o inimă uşuratică şi cel care păcătuieşte greşeşte împotriva sufletului său. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 19, 4)