1. După ce s-a născut Isus în Betleémul Iudeii în zilele lui Iród, regele, iată că au ajuns la Ierusalím nişte magi din Răsărit

2. şi întrebau, spunând: „Unde este regele [nou]-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm”.

3. Auzind aceasta, regele Iród s-a tulburat şi tot Ierusalímul împreună cu el.

4. Adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, a căutat [să afle] de la ei unde avea să se nască Cristos.

5. Ei i-au spus: „În Betleémul Iudeii, căci aşa este scris de profet:

6. «Şi tu, Betleém, pământ al lui Iúda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iúda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israél»”.

7. Atunci Iród, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua.

8. Şi, trimiţându-i la Betleém, [le-]a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, făceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador!”.

9. După ce l-au ascultat pe rege, au plecat şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra [locului] unde era copilul.

10. Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare.

11. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând [la pământ], l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.

12. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Iród, au plecat pe alt drum în ţara lor.

13. După ce au plecat ei, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosíf, zicând: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Iród are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!”.

14. Sculându-se, [Iosíf] a luat copilul şi pe mama lui în [timpul] nopţii şi a plecat în Egipt.

15. A rămas acolo până la moartea lui Iród, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”.

16. Atunci Iród, văzând că că a fost înşelat de magi, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleém şi în toate ţinuturile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul precis pe care îl aflase de la magi.

17. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremía care zice:

18. „Un strigăt s-a auzit în Ráma. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu [mai] sunt”.

19. După ce a murit Iród, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosíf, în Egipt,

20. şi i-a spus: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui şi mergi în ţara lui Israél, pentru că au murit cei care căutau [să ia] viaţa copilului!”.

21. Sculându-se, [Iosíf] a luat copilul şi pe mama lui şi a intrat în ţara lui Israél.

22. Auzind că Arheláu domnea în Iudéea în locul tatălui său, Iród, s-a temut să meargă acolo. Fiindu-i revelat în vis, s‑a dus în părţile Galileii

23. şi a venit să locuiască în cetatea numită Nazarét, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeţi: „Se va chema Nazarinean”.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Pode-se manter a paz de espírito mesmo no meio das tempestades da vida”. São Padre Pio de Pietrelcina