1. Dar pentru sfinţii tăi, era o lumină foarte mare, însă ei, auzind vocea lor, dar nevăzându-le înfăţişarea, îi declarau fericiţi pentru că nu sufereau ca şi ei.

2. Le mulţumeau pentru că, deşi au fost mai înainte nedreptăţiţi, nu-i jigneau şi le cereau bunăvoinţă, pentru că le-au fost potrivnici.

3. Dimpotrivă, lor le-ai dat o coloană de foc arzând drept călăuză pentru o călătorie necunoscută şi soare nevătămător, pentru o pribegie onorabilă.

4. Dar aceia erau vrednici să fie lipsiţi de lumină şi închişi în întuneric, închizându-i şi păzindu-i pe fiii tăi, prin care lumina incoruptibilă a legii tale avea să fie dată lumii.

5. Pentru că ei voiau să-i ucidă pe pruncii sfinţilor – un singur copil a fost expus şi salvat – ca pedeapsă, ai luat o mulţime dintre copiii lor şi i-ai ucis pe toţi deodată în apa violentă.

6. Acea noapte a fost făcută cunoscută de mai înainte părinţilor noştri, pentru ca, ştiind cu siguranţă în ce jurăminte au crezut, să se bucure.

7. Mântuirea celor drepţi era aşteptată de poporul tău ca şi pieirea duşmanilor.

8. Aşa cum i-ai pedepsit pe potrivnici, tot aşa, chemându-ne la tine, ne-ai glorificat.

9. Copiii sfinţi ai celor buni aduceau jertfă în ascuns şi au stabilit legea dumnezeirii într-un singur gând, ca sfinţii să împartă în acelaşi fel şi cele bune, şi cele periculoase, cântând de mai înainte imnurile părinţilor.

10. Le răspundea glasul confuz al duşmanilor şi se răspândea sunetul plângăcios al copiilor care jeleau.

11. Cu aceeaşi pedeapsă erau pedepsiţi sclavul împreună cu stăpânul, iar cel din popor suferea aceleaşi [lucruri] ca şi regele.

12. Toţi, în acelaşi timp, prin aceeaşi moarte, aveau morţi nenumăraţi, iar cei vii nu erau suficienţi ca să-i îngroape atunci când, într-o singură clipă, a pierit descendenţa cea mai preţioasă.

13. Dar ei, necrezând nimic din cauza vrăjitoriilor, la moartea întâilor născuţi, au mărturisit că poporul este fiul lui Dumnezeu.

14. Când tăcerea profundă învăluia toate şi noaptea era la jumătatea cursului ei,

15. cuvântul tău atotputernic, luptător de neoprit, din ceruri, de la tronul tău regesc, a pornit în mijlocul pământului [sortit] pieirii purtând, ca o spadă ascuţită, decretul tău de neschimbat.

16. Oprindu-se, a umplut toate de moarte; atingea cerul, dar păşea pe pământ.

17. Atunci, dintr-odată, i-au tulburat fanteziile viselor înfricoşătoare şi temeri neaşteptate au venit asupra lor.

18. Căzând ici şi colo pe jumătate morţi, arătau cauza pentru care mureau.

19. Visele care i-au răscolit i-au avertizat de mai înainte, pentru ca să nu piară neştiind de ce sufereau atât de rău.

20. Încercarea morţii i-a atins şi pe cei drepţi şi a fost în pustiu un măcel al mulţimii, însă mânia nu a rămas pentru mult [timp].

21. Dar un om neprihănit s-a grăbit şi a luptat dinaintea lor; luându-şi arma slujirii proprii – rugăciunea şi jertfa de ispăşire cu tămâie – a stat înaintea furiei şi a pus limită vicisitudinii, arătând că era slujitorul tău.

22. El a învins mânia amară nu prin puterea trupului şi nici prin forţa armelor, ci prin cuvânt l-a potolit pe cel care pedepsea, amintindu-i de jurămintele [făcute] părinţilor şi de alianţe.

23. Morţii cădeau grămadă unii peste alţii, iar el, stând în mijloc, a oprit mânia şi a deschis calea spre cei care erau vii.

24. Pe haina lui lungă era universul întreg şi [numele] glorioase ale părinţilor erau sculptate pe pietre în patru rânduri, iar măreţia ta era pe diadema capului său.

25. La acestea, Nimicitorul a dat înapoi, s-a temut de acestea, căci numai încercarea mâniei era de ajuns.





“Dirás tu o mais belo dos credos quando houver noite em redor de ti, na hora do sacrifício, na dor, no supremo esforço duma vontade inquebrantável para o bem. Este credo é como um relâmpago que rasga a escuridão de teu espírito e no seu brilho te eleva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina