Jó, 14

1. O homem nascido de mulher vive pouco tempo e é cheio de misérias.

1. Omul născut din femeie are zile puţine şi este sătul de frământare.

2. É como a flor que germina e logo fenece, uma sombra que foge sem parar.

2. Ca o floare răsare şi este tăiat, fuge ca umbra fără să stea.

3. E é sobre ele que abres os olhos, e o chamas a juízo contigo!

3. Asupra unuia ca acesta tu îţi deschizi ochii? Şi pe mine mă aduci la judecată cu tine?

4. Quem fará sair o puro do impuro? Ninguém!

4. Cine poate să dea ceva curat din ce este impur? Nimeni!

5. Se seus dias estão contados, se em teu poder está o número dos seus meses, e fixado um limite que ele não ultrapassará,

5. Dacă zilele lui sunt stabilite, numărul lunilor sale este la tine; i-ai stabilit hotărâri pe care nu le poate încălca,

6. afasta dele os teus olhos e deixa-o, até que acabe o seu dia como o operário.

6. întoarce-ţi privirea de la el, ca el să aibă tihnă şi să se poată bucura precum cel tocmit de ziua lui!

7. Para a árvore há esperança: cortada, pode reverdecer e os seus ramos brotam.

7. Este şi pentru copac speranţă: dacă este tăiat, înverzeşte din nou şi lăstarii lui nu încetează.

8. Quando sua raiz tiver envelhecido na terra e seu tronco estiver morto no solo,

8. Dacă îmbătrâneşte în pământ rădăcina lui, dacă moare în praf trunchiul său,

9. ao contato com a água, reverdece e distenderá ramos como uma planta nova.

9. răsare de la mirosul apei, face ramuri ca o plantă.

10. Mas quando o homem morre, fica inerte; o mortal expira, e o que é feito dele?

10. Cel viteaz moare şi dispare; când omul îşi dă duhul, unde este?

11. As águas podem faltar nos lagos, o rio pode secar e sumir,

11. Se duc apele din lac şi torentul seacă şi se usucă.

12. assim o homem se deita para não mais levantar. Durante toda a duração do céu, ele não despertará, jamais sairá de seu sono.

12. Şi omul se culcă şi nu se mai ridică, până când vor fi cerurile nu se trezeşte şi nu se scoală din somnul său. Denunţ şi lamentaţie

13. Quem me dera que me escondesses na região dos mortos, ao abrigo, até que tua cólera tivesse passado, e me fixasses um limite em que te lembrasses de mim!

13. Ce n-aş da de m-ai ascunde în locuinţa morţilor şi de m-ai ţine închis până când va trece mânia ta! De-ai fixa o hotărâre pentru mine şi ţi-ai aminti de mine!

14. O homem, uma vez morto, porventura tornará a viver? Todo o tempo de meu combate eu esperaria, até que me vies sem substituir.

14. Dacă omul moare, poate el să mai trăiască? În toate zilele zbuciumului meu aş aştepta, până când va veni schimbarea mea.

15. Tu me chamarias e eu te responderia; estenderias a tua destra para a obra de tuas mãos.

15. Atunci m-ai chema, şi eu ţi-aş răspunde, ţi-ar fi dor de lucrarea mânilor tale.

16. Mas agora contas os meus passos e observas todos os meus pecados.

16. Acum tu îmi numeri paşii, atunci tu nu mi-ai spiona păcatul;

17. Tu selaste como numa bolsa os meus crimes, puseste um sinal sobre minhas iniquidades.*

17. ai sigila în desagă răzvrătirea mea şi ai trece peste nelegiuirea mea.

18. Mas a montanha desmorona e cai, e o rochedo muda de lugar;

18. Of, cum muntele cade şi se năruie şi stânca se mută din locul ei,

19. as águas escavam as pedras, o aluvião leva a terra móvel: assim aniquilas a esperança do homem.

19. cum pietrele macină apele şi şuvoaiele târăsc praful pământului, aşa faci tu să piară speranţa omului.

20. Tu o pões por terra, e ele se vai embora para sempre; tu o desfiguras e o expulsas.

20. Tu îl striveşti şi se duce pentru totdeauna; îi schimbi faţa şi îl laşi.

21. Estejam os seus filhos honrados, e ele não o sabe; sejam eles humilhados, mas ele não faz caso.

21. Dacă fiii lui sunt cinstiţi, el nu ştie; dacă sunt neînsemnaţi, nu bagă de seamă.

22. É somente por ele que sua carne sofre, e sua alma só se lamenta por ele”.

22. Ci simte numai chinul trupului său, jeleşte pentru suferinţa sufletului său”.