Fondare 187 Risultati per: pâine de cer

  • Apoi au venit la el toţi fraţii, toate surorile şi toţi cunoscuţii lui de mai înainte. Au mâncat cu el pâine în casa lui; l-au plâns şi l-au mângâiat pentru tot răul pe care Domnul îl făcuse să vină asupra lui. Şi fiecare i-au dat o chesíta şi un inel de aur. (Cartea lui Iob 42, 11)

  • Oare nu ştiu toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, care devorează poporul meu cum ar mânca o pâine şi pe Domnul nu l-au invocat? (Cartea Psalmilor 14, 4)

  • nun Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut să fie părăsit cel drept, nici urmaşii lui să cerşească pâine. (Cartea Psalmilor 37, 25)

  • Lacrimile îmi sunt pâine ziua şi noaptea, când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”. (Cartea Psalmilor 42, 4)

  • Oare nu ştiu toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, care devorează poporul meu cum ar mânca o pâine şi pe Domnul nu l-au invocat? (Cartea Psalmilor 53, 5)

  • Iată, a lovit stânca şi au ţâşnit ape şi s-au revărsat şuvoaie. „Dar oare pâine e în stare să ne dea sau să procure carne poporului său?”. (Cartea Psalmilor 78, 20)

  • a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare, le-a dat lor pâine din ceruri. (Cartea Psalmilor 78, 24)

  • Mă hrănesc cu cenuşă în loc de pâine şi cu lacrimi mi-am amestecat băutura, (Cartea Psalmilor 102, 10)

  • Au cerut şi a făcut să vină prepeliţe şi i-a săturat cu pâine din ceruri. (Cartea Psalmilor 105, 40)

  • Voi binecuvânta [din plin] roadele lui şi voi sătura pe sărmanii lui cu pâine. (Cartea Psalmilor 132, 15)

  • El face judecată pentru cei asupriţi, el dă pâine celor flămânzi. Domnul îi eliberează pe cei închişi. (Cartea Psalmilor 146, 7)

  • Căci pentru o femeie desfrânată, [se ajunge] doar la o bucată de pâine; dar femeia cu soţ vânează viaţa preţioasă. (Cartea Proverbelor 6, 26)


“Jesus vê, conhece e pesa todas as suas ações.” São Padre Pio de Pietrelcina