Fondare 3382 Risultati per: numele lui Dumnezeu

  • Când avea o sută treizeci de ani, lui Adám i s-a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. (Cartea Genezei 5, 3)

  • După ce i-a dat naştere lui Matúsalem, Enóh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. Şi i s-au născut fii şi fiice. (Cartea Genezei 5, 22)

  • Enóh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu a mai fost [văzut], pentru că l-a luat Dumnezeu. (Cartea Genezei 5, 24)

  • El i-a pus numele Nóe, zicând: „Acesta ne va mângâia de lucrarea şi truda mâinilor noastre pentru pământul pe care l-a blestemat Domnul”. (Cartea Genezei 5, 29)

  • fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi-au luat de soţii dintre toate cele pe care le-au ales. (Cartea Genezei 6, 2)

  • Uriaşii erau pe pământ în zilele acelea, chiar şi după ce au venit fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor şi le-au născut [copii]. Aceştia sunt vitejii din vechime, oameni renumiţi. (Cartea Genezei 6, 4)

  • Aceasta este descendenţa lui Nóe. Nóe era un om drept şi neprihănit între cei din generaţia sa: Nóe umbla cu Dumnezeu. (Cartea Genezei 6, 9)

  • Pământul era corupt în faţa lui Dumnezeu; pământul era plin de violență. (Cartea Genezei 6, 11)

  • Dumnezeu s-a uitat spre pământ şi iată că pământul era corupt; căci orice făptură îşi pervertise calea pe pământ. (Cartea Genezei 6, 12)

  • Dumnezeu i-a zis lui Nóe: „Sfârşitul oricărei făpturi vine înaintea mea, fiindcă s-a umplut pământul de violență din cauza [oamenilor]. Iată, îi voi nimici împreună cu pământul! (Cartea Genezei 6, 13)

  • Nóe a făcut după toate cele poruncite de Dumnezeu: așa a făcut. (Cartea Genezei 6, 22)

  • au intrat în arcă la Nóe două câte două, de parte bărbătească şi de parte femeiască, aşa cum îi poruncise Dumnezeu lui Nóe. (Cartea Genezei 7, 9)


“Mantenha-se sempre muito unido à Igreja Católica, pois somente ela pode lhe dar a verdadeira paz, porque somente ela possui Jesus Sacramentado que é o verdadeiro príncipe da paz.” São Padre Pio de Pietrelcina