Fondare 380 Risultati per: Timpul

  • Domnul a văzut că răutatea omului pe pământ era mare şi că toate gândurile plănuite de inima lui erau rele tot timpul. (Cartea Genezei 6, 5)

  • Domnul i s-a arătat [lui Abrahám] la terebinţii din Mamré pe când el şedea la intrarea în cort, în timpul arşiţei zilei. (Cartea Genezei 18, 1)

  • Oare este vreun lucru prea minunat pentru Domnul? La timpul hotărât, [la anul] pe vremea aceasta, mă voi întoarce la tine şi Sára va avea un fiu”. (Cartea Genezei 18, 14)

  • Sára a zămislit şi i-a născut lui Abrahám un fiu la bătrâneţea lui, la timpul hotărât, aşa cum îi spusese Dumnezeu. (Cartea Genezei 21, 2)

  • El a zis: „Iată, mai este încă mult din zi şi nu este încă timpul să adunaţi turmele: adăpaţi turma şi duceţi-vă să le paşteţi!”. (Cartea Genezei 29, 7)

  • El s-a ridicat [în timpul nopţii], le-a luat pe cele două femei ale sale, pe cele două servitoare ale sale şi pe cei unsprezece copii ai săi şi a trecut prin vadul Iabóc. (Cartea Genezei 32, 23)

  • Şi, în timpul naşterii, unul a scos mâna; moaşa i-a prins mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „acesta a ieşit primul”. (Cartea Genezei 38, 28)

  • iată, eu voi face să plouă mâine pe timpul acesta grindină foarte grea, cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui şi până astăzi! (Cartea Exodului 9, 18)

  • Să se mănânce ázime în timpul celor şapte zile; să nu se vadă la tine nimic dospit, să nu se vadă la tine nici aluat între toate hotarele tale! (Cartea Exodului 13, 7)

  • Să ţii hotărârea aceasta la timpul stabilit, din an în an! (Cartea Exodului 13, 10)

  • Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile mici să le judece ei înşişi! Astfel îţi vei uşura povara, căci o vor purta şi ei împreună cu tine. (Cartea Exodului 18, 22)

  • Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi. (Cartea Exodului 18, 26)


“Cada Missa lhe obtém um grau mais alto de gloria no Céu!” São Padre Pio de Pietrelcina