Fondare 76 Risultati per: Slujit

  • Doisprezece ani i-au slujit lui Chedárlaomér şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat. (Cartea Genezei 14, 4)

  • Astfel Iacób a slujit şapte ani pentru Rahéla, dar au fost în ochii lui precum [câteva] alte zile, atât de mult o iubea. (Cartea Genezei 29, 20)

  • Când s-a făcut dimineaţă, iată că era Léa. Atunci el i-a zis lui Lában: „De ce mi-ai făcut aceasta? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahéla? Pentru ce m-ai înşelat?”. (Cartea Genezei 29, 25)

  • Iacób a intrat şi la Rahéla, căci o iubea pe Rahéla mai mult decât pe Léa. Şi i-a mai slujit lui [Lában] alţi şapte ani. (Cartea Genezei 29, 30)

  • Dă-mi soţiile şi copiii mei pentru care ţi-am slujit şi voi pleca, căci tu ştii slujirea pe care ţi-am făcut-o!”. (Cartea Genezei 30, 26)

  • I-a zis: „Tu ştii cum ţi-am slujit şi ce a devenit turma ta datorită mie; (Cartea Genezei 30, 29)

  • Voi înşivă ştiţi că l-am slujit pe tatăl vostru cu toată puterea mea. (Cartea Genezei 31, 6)

  • Aşa mi-au fost mie cei douăzeci de ani [de când sunt] în casa ta; ţi-am slujit paisprezece ani pentru cele două fiice ale tale şi şase ani pentru turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat plata. (Cartea Genezei 31, 41)

  • Iosíf a aflat har în ochii lui şi l-a slujit. El l-a făcut supraveghetor peste casa sa şi i-a dat pe mână tot ce avea. (Cartea Genezei 39, 4)

  • Comandantul gărzii l-a pus supraveghetor pe Iosíf pentru ei şi el i-a slujit. Ei au rămas câteva zile sub pază. (Cartea Genezei 40, 4)

  • Nadáb şi Abíhu au murit înaintea Domnului când au adus înaintea Domnului foc străin în pustiul Sínai; ei nu au avut fii. Eleazár şi Itamár au slujit ca preoţi în faţa lui Áaron, tatăl lor. (Cartea Numerilor 3, 4)

  • Ai grijă să nu fii prins în cursă de ele după ce vor fi nimicite din faţa ta şi să întrebi de dumnezeii lor, zicând: «cum au slujit aceste popoare pe dumnezeii lor, aşa voi face şi eu!». (Cartea Deuteronómului 12, 30)


“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina