Fondare 605 Risultati per: Iosif și frații săi

  • Iosíf a ieşit în grabă, căci s-a simţit mişcat în interior în faţa fratelui său şi îi venea să plângă. A intrat într-o încăpere şi a plâns acolo. (Cartea Genezei 43, 30)

  • [Iosíf] a poruncit mai-marelui casei lui, zicând: „Umple cu provizii sacii oamenilor acestora, atât cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său. (Cartea Genezei 44, 1)

  • Iar pocalul meu, cupa de argint, s-o pui la gura sacului celui mai tânăr împreună cu argintul pentru grâul lui”. Şi acela a făcut după cum îi spusese Iosíf. (Cartea Genezei 44, 2)

  • După ce au ieşit din cetate, nu erau departe când Iosíf a spus către mai-marele casei sale: „Scoală-te şi urmăreşte-i pe oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, spune-le: «De ce aţi răsplătit binele cu rău? (Cartea Genezei 44, 4)

  • Iúda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosíf pe când era el încă acolo şi au căzut cu faţa la pământ înaintea lui. (Cartea Genezei 44, 14)

  • Iosíf le-a zis: „De ce aţi făcut o faptă ca aceasta? Oare n-aţi ştiut că un om ca mine poate să ghicească?”. (Cartea Genezei 44, 15)

  • Acum [îngăduie], te rog, servitorului tău să rămână în locul tânărului ca sclav al stăpânului meu, iar tânărul să urce cu fraţii săi! (Cartea Genezei 44, 33)

  • Iosíf nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor de faţă şi a strigat: „Scoateţi-i pe toţi afară dinaintea mea!”. Şi nu a mai rămas nimeni cu el; Iosíf s-a făcut cunoscut fraţilor săi. (Cartea Genezei 45, 1)

  • Iosíf le-a spus fraţilor săi: „Eu sunt Iosíf. Mai trăieşte tatăl meu?”. Dar fraţii lui nu au fost în stare să-i răspundă, aşa erau de înspăimântaţi de fața lui. (Cartea Genezei 45, 3)

  • Iosíf le-a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine!”. Şi ei s-au apropiat. El le-a zis: „Eu sunt Iosíf, fratele vostru, pe care l-aţi vândut în Egipt. (Cartea Genezei 45, 4)

  • Grăbiţi-vă, urcați la tatăl meu şi spuneţi-i: «Aşa zice fiul tău Iosíf: ‹Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară la mine şi nu sta! (Cartea Genezei 45, 9)

  • I-a sărutat pe toţi fraţii lui şi a plâns cu ei. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el. (Cartea Genezei 45, 15)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina