Mosaico decorativo

Fondare 8498 Risultati per: Din

  • Omul care este domnul ţării ne-a zis: «Iată cum voi şti că sunteţi cinstiţi! Lăsaţi să stea la mine pe unul dintre fraţii voştri, luaţi [hrană] pentru casele voastre înfometate şi plecaţi! (Cartea Genezei 42, 33)

  • Când au terminat de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, tatăl lor le-a zis: „Duceţi-vă iarăşi şi mai cumpăraţi-ne ceva de mâncare!”. (Cartea Genezei 43, 2)

  • Israél, tatăl lor, le-a zis: „Dacă aşa trebuie, aşa să faceţi: luaţi-vă în saci din cele mai bune roade ale ţării şi coborâți la omul acela ca dar, şi anume: puţin balsam, puţină miere, răşină, mir, fistic şi migdale! (Cartea Genezei 43, 11)

  • Oamenii s-au temut, deoarece au fost conduşi în casa lui Iosíf, şi au zis: „Din pricina argintului pus înapoi în sacii noştri mai înainte am fost aduşi aici; vrea să se năpustească peste noi, să se arunce asupra noastră ca să ne ia sclavi, cu tot cu măgarii noştri”. (Cartea Genezei 43, 18)

  • Ei s-au aşezat în faţa lui: după vârsta lor, de la cel dintâi născut, după dreptul lui de întâi-născut, şi până la cel mai tânăr, după tinereţea lui; şi oamenii aceia se uitau cu mirare unul la altul. (Cartea Genezei 43, 33)

  • Le-a adus porţii din [bucatele] care erau înaintea lui; iar porţia lui Beniamín era de cinci ori mai mare decât porţia tuturor celorlalţi. Au băut şi s-au veselit împreună cu el. (Cartea Genezei 43, 34)

  • După ce au ieşit din cetate, nu erau departe când Iosíf a spus către mai-marele casei sale: „Scoală-te şi urmăreşte-i pe oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, spune-le: «De ce aţi răsplătit binele cu rău? (Cartea Genezei 44, 4)

  • Oare nu este aceasta [cupa] din care bea stăpânul meu şi în care ghiceşte? Rău aţi făcut ceea ce aţi făcut»”. (Cartea Genezei 44, 5)

  • Iată, argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri ţi l-am adus înapoi din ţara Canaán! Cum am fi putut să furăm din casa stăpânului tău argint sau aur? (Cartea Genezei 44, 8)

  • Să moară acela dintre servitorii tăi la care se va găsi şi noi înşine să fim sclavi ai domnului nostru!”. (Cartea Genezei 44, 9)

  • Când tatăl nostru ne-a zis: «Mergeţi din nou şi cumpăraţi ceva de mâncare», (Cartea Genezei 44, 25)

  • Dacă îl luaţi şi pe acesta din fața mea şi i se va întâmpla vreo nenorocire, îmi veți coborâ cărunteţea cu răutate în locuința morţilor». (Cartea Genezei 44, 29)


"A mulher forte é a que tem temor de Deus e faz a vontade de Deus." São Padre Pio de Pietrelcina