Fondare 9265 Risultati per: Care
Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric!”, el însuşi a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 6)
Căci noi care trăim suntem mereu daţi la moarte pentru Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 11)
ştiind că cel care l-a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va aşeza lângă el împreună cu voi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 14)
pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt temporare, pe când cele care nu se văd sunt veşnice. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 18)
Cel care ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu care ne-a dat arvuna Duhului. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 5)
Nu începem iarăşi să ne prezentăm în faţa voastră, ci vă dăm o ocazie ca să vă mândriţi cu noi, ca să aveţi [ce spune] împotriva acelora care se mândresc cu înfăţişarea, şi nu cu inima. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 12)
Căci iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi care judecăm că unul singur a murit pentru toţi, ca atare toţi au murit. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 14)
El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 15)
Iar toate vin de la Dumnezeu care ne-a împăcat cu sine prin Cristos şi ne-a dăruit slujirea reconcilierii, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 18)
Aşadar, noi suntem împuterniciţi ai lui Cristos ca şi ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă prin noi. Vă rugăm pentru Cristos: lăsațivă împăcaţi cu Dumnezeu! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 20)
Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 21)
ca nişte necunoscuţi, deşi suntem bine cunoscuţi; ca unii care sunt pe moarte, deşi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, dar nu omorâţi; (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 9)