1. În [luna] a șaptea, în a douăzeci și una [zi] a lunii, a fost cuvântul Domnului prin Aggéu, profetul, zicând:

2. „Spune-i lui Zorobabél, fiul lui Șealtiél, guvernatorul lui Iúda, și lui Iósue, fiul lui Iehóțadac, marele preot, și restului poporului:

3. «Cine a rămas dintre voi care a văzut casa aceasta în gloria ei de odinioară? Cum o vedeți acum? Oare nu este ca un nimic în ochii voștri?

4. Acum, fii tare, Zorobabél! – oracolul Domnului; fii tare, Iósue, fiul lui Iehóțadac, marele preot! Fii tare, popor întreg din țară – oracolul Domnului – și lucrați! Căci eu sunt cu voi – oracolul Domnului Sabaót.

5. Cuvântul prin care am încheiat [alianța] cu voi când ați ieșit din Egipt și Duhul meu rămân în mijlocul vostru. Nu vă temeți!»”.

6. Căci așa spune Domnul Sabaót: „Încă puțin și voi face să se cutremure cerurile și pământul, marea și uscatul.

7. Voi face să se cutremure toate neamurile; toate neamurile vor aduce [lucruri] de preț și eu voi umple de glorie casa aceasta”, spune Domnul Sabaót.

8. „Al meu este argintul și al meu este aurul – oracolul Domnului Sabaót.

9. Gloria acestei case de pe urmă va fi mai mare decât a celei dintâi”, spune Domnul Sabaót. „În locul acesta voi pune pacea” – oracolul Domnului Sabaót.

10. În [ziua] a douăzeci și patra a [lunii] a noua, în anul al doilea al lui Dárius, cuvântul Domnului a fost către Aggéu, profetul, zicând:

11. „Așa spune Domnul Sabaót: «Întreabă-i pe preoți despre lege, spunând:

12. ‹Dacă cineva duce carne sfințită în poala hainei lui și atinge cu poala sa pâine, hrană, vin, untdelemn și orice este de mâncare, le sfințește?› »”. Preoții au răspuns și au zis: „Nu”.

13. Aggéu a spus: „Dar dacă se atinge impuritatea unui cadavru de toate acestea, le întinează?”. Preoții au răspuns și au zis: „Le întinează”.

14. Aggéu a luat cuvântul și a zis: „Astfel este poporul acesta, astfel este neamul acesta înaintea mea – oracolul Domnului – așa este orice lucrare a mâinilor lor și ceea ce aduc acolo: este întinat.

15. Acum, puneți la inima voastră, din ziua aceasta încolo, înainte să fie pusă piatră peste piatră în templul Domnului!

16. Cum erau când se mergea la o grămadă de douăzeci [de măsuri] și erau zece; se venea la teasc ca să se stoarcă cincizeci de măsuri și erau douăzeci.

17. V-am lovit cu tăciune, cu mană și cu grindină pe voi și toată lucrarea mâinilor voastre, dar voi nu [v-ați întors] la mine – oracolul Domnului.

18. Puneți la inima voastră, din ziua aceasta înainte, din ziua a douăzeci și patra a [lunii] a noua, ziua în care s-a pus temelia templului Domnului! Puneți la inima voastră!

19. Mai este sămânță în hambar? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici copacul de măslin nu au adus [roade]: dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta”.

20. Și a fost cuvântul Domnului a doua oară către Aggéu, în [ziua] a douăzeci și patra a lunii, zicând:

21. „Spune-i lui Zorobabél, guvernatorul lui Iúda: «Eu voi face să se cutremure cerurile și pământul;

22. voi răsturna tronul domniilor; voi nimici puterea regatelor neamurilor; voi răsturna carele și călăreții lor; vor cădea caii și călăreții lor, fiecare de sabia fratelui său.

23. În ziua aceea – oracolul Domnului Sabaót – te voi lua pe tine, Zorobabél, fiul lui Șealtiél, slujitorul meu – oracolul Domnului – și te voi pune ca pecete, pentru că pe tine te-am ales»” – oracolul Domnului Sabaót.





“É doce o viver e o penar para trazer benefícios aos irmãos e para tantas almas que, vertiginosamente, desejam se justificar no mal, a despeito do Bem Supremo.” São Padre Pio de Pietrelcina