Cattolica Bibbia
 

Cartea întâi a lui Samuél, 20

41. Când slujitorul a plecat, Davíd s-a ridicat din partea de sud, s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a prosternat de trei ori. S-au îmbrăţişat unul cu altul şi au plâns amândoi până când Davíd nu a mai putut.

Versi relativi a Cartea întâi a lui Samuél, 20:

Capitolul 20 din 1 Samuel povestește continuarea relației dintre David și Jonathan, fiul regelui Saul. În acest capitol, Jonathan se angajează să -l ajute pe David să scape de mânia tatălui său și fac un pact de prietenie. Cu toate acestea, capitolul tratează și ostilitatea crescândă a lui Saul în raport cu David și hotărârea lui de a -l ucide. În continuare, cinci versete legate de subiectele abordate în 1 Samuel 20:

Proverbe 17:17: „În orice moment, prietenul iubește, iar în angoasă fratele este făcut”. Acest verset evidențiază importanța adevăratei prietenie, care este capabilă să depășească adversitățile și să devină o relație de frați.

Ioan 15:13: „Nimeni nu are dragoste mai mare decât aceasta, de a -i oferi cuiva viața pentru prietenii săi”. Jonathan își riscă viața pentru a -l ajuta pe David, arătând o iubire sacrificială și necondiționată, care este un exemplu al iubirii lui Hristos pentru prietenii săi.

Psalmul 119:63: „Sunt un prieten al tuturor celor care se tem de tine și îți păstrează preceptele”. David și Jonathan erau prieteni pentru că împărtășeau o credință în Dumnezeu și un angajament pentru ascultare de poruncile lor.

Proverbe 27:6: „Rănile făcute de prieten sunt credincioase, dar sărutările inamicului sunt înșelătoare”. Saul se dovedește a fi un prieten infidel, în timp ce se preface prietenie și este prietenos cu David, el își dorește în secret moartea sa.

Psalmul 27:1: "Domnul este lumina mea și mântuirea mea; cu cine mă voi tem? Este Domnul cetatea vieții mele; cui mă voi teme de mine?" David are încredere în Dumnezeu pentru a -l proteja împotriva amenințărilor lui Saul și își menține credința de nezdruncinat, chiar și în mijlocul persecuției și pericolului.





“Não se desencoraje, pois, se na alma existe o contínuo esforço de melhorar, no final o Senhor a premia fazendo nela florir, de repente, todas as virtudes como num jardim florido.” São Padre Pio de Pietrelcina