Talált 653 Eredmények: Viața veșnică

  • Iată, aşa cum am preţuit eu astăzi viaţa ta, aşa să fie preţuită viaţa mea în ochii Domnului şi să mă elibereze din orice strâmtorare!”. (Cartea întâi a lui Samuél 26, 24)

  • Davíd lovea ţara şi nu lăsa în viaţă nici bărbat, nici femeie; lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, apoi se întorcea şi venea la Achíş. (Cartea întâi a lui Samuél 27, 9)

  • Davíd nu lăsa în viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat, căci spunea: „să nu povestească despre noi: «Aşa făcea Davíd»!”. Aceasta era regula lui tot timpul cât a locuit în câmpia filisténilor. (Cartea întâi a lui Samuél 27, 11)

  • Femeia a venit la Saul, l-a văzut foarte înspăimîntat şi i-a zis: „Iată, slujitoarea ta a ascultat glasul tău; mi-am riscat viaţa ascultând cuvintele tale pe care mi le-ai spus! (Cartea întâi a lui Samuél 28, 21)

  • Şi mi-a zis: «Apropie-te de mine şi omoară-mă; căci m-a apucat spaima, chiar dacă viaţa este încă în mine!». (Cartea a doua a lui Samuél 1, 9)

  • Saul şi Ionatán, amabili şi gentili, nici în viaţă, nici în moarte nu s-au despărţit; erau mai uşori decât vulturul, mai puternici decât leul. (Cartea a doua a lui Samuél 1, 23)

  • Au adus capul lui Iş-Bóşet la Davíd, în Hebrón, şi i-au zis regelui: „Iată capul lui Iş-Bóşet, fiul lui Saul, duşmanul tău care căuta viaţa ta; Domnul îl răzbună astăzi pe stăpânul meu, regele, de Saul şi de descendenţa lui”. (Cartea a doua a lui Samuél 4, 8)

  • Davíd le-a răspuns lui Recáb şi lui Baaná, fratele său, fiii lui Rimón din Beerót: „Viu este Domnul care mi-a răscumpărat viaţa din orice strâmtorare! (Cartea a doua a lui Samuél 4, 9)

  • L-a lovit pe Moáb, i-a culcat la pământ şi i-a măsurat cu frânghia: a măsurat două frânghii pentru a-i omorî şi o frânghie întreagă pentru a-i lăsa în viaţă. Cei din Moáb au ajuns sclavii lui Davíd şi i-au adus daruri. (Cartea a doua a lui Samuél 8, 2)

  • El a răspuns: „Când trăia copilul posteam şi plângeam, căci ziceam: «Cine ştie? Poate se va îndura Domnul de mine şi va ţine copilul în viaţă!». (Cartea a doua a lui Samuél 12, 22)

  • Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot eu să-l fac să se întoarcă [la viaţă]? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine”. (Cartea a doua a lui Samuél 12, 23)

  • Itái i-a răspuns regelui: „Viu este Domnul şi viu este stăpânul meu, regele! În locul unde va fi stăpânul meu, regele – fie moarte, fie viaţă – acolo va fi şi slujitorul tău”. (Cartea a doua a lui Samuél 15, 21)


“Dirás tu o mais belo dos credos quando houver noite em redor de ti, na hora do sacrifício, na dor, no supremo esforço duma vontade inquebrantável para o bem. Este credo é como um relâmpago que rasga a escuridão de teu espírito e no seu brilho te eleva a Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina