Talált 13472 Eredmények: Îi
Când am ajuns la Ierusalím, fraţii ne-au primit cu bucurie. (Faptele Apostolilor 21, 17)
În ziua următoare, Paul a intrat împreună cu noi la Iacób, şi toţi prezbíterii erau de faţă. (Faptele Apostolilor 21, 18)
După ce l-au ascultat, îl glorificau pe Dumnezeu, spunând: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi sunt zeloşi faţă de Lege! (Faptele Apostolilor 21, 20)
Dar ei au aflat despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii care trăiesc între păgâni să se lepede de Moise, spunându-le să nu circumcidă copiii şi să nu mai umble după obiceiuri. (Faptele Apostolilor 21, 21)
Referitor la păgânii care au crezut, noi le-am trimis o scrisoare, judecând pentru ei să se ferească de carnea jertfită idolilor, de sânge, de carne sufocată şi de desfrânare”. (Faptele Apostolilor 21, 25)
Atunci Paul i-a luat cu sine pe bărbaţii aceia şi în ziua următoare a făcut purificarea împreună cu ei. Apoi a intrat în templu ca să anunţe împlinirea zilelor purificării şi când se va aduce jertfa pentru fiecare dintre ei. (Faptele Apostolilor 21, 26)
Când erau pe sfârşite cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au instigat tot poporul, au pus mâinile pe el (Faptele Apostolilor 21, 27)
şi au strigat: „Bărbaţi israelíţi, ajutor! Acesta este omul care îi învaţă pe toţi pretutindeni împotriva poporului, a Legii şi a locului acestuia. Ba chiar a introdus şi greci în templu şi a profanat acest loc sfânt”. (Faptele Apostolilor 21, 28)
Dar unii din mulţime strigau una, alţii, alta. Deoarece nu a putut să afle adevărul din cauza învălmăşelii, a poruncit să fie dus în fortăreaţă. (Faptele Apostolilor 21, 34)
Când a ajuns la trepte, a trebuit să fie dus de soldaţi din cauza violenţei mulţimii, (Faptele Apostolilor 21, 35)
Când era pe punctul de a fi dus în fortăreaţă, Paul i-a spus tribunului: „Îmi este permis să spun ceva?”. El i-a zis: „Ştii greceşte? (Faptele Apostolilor 21, 37)
Atunci nu eşti tu egipteanul care, acum câteva zile, a organizat o revoltă şi a scos în pustiu patru mii de ucigaşi?”. (Faptele Apostolilor 21, 38)