Mosaico decorativo

1. Cam în timpul acela, Iród a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău.

2. Astfel, l-a ucis cu sabia pe Iacób, fratele lui Ioan.

3. Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă şi pe Petru; erau atunci zilele Ázimelor.

4. L-a prins şi l-a aruncat în închisoare, încredinţându-l la patru grupe de câte patru soldaţi ca să-l păzească, voind să-l înfăţişeze poporului după Paşte.

5. Aşadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu.

6. Dar în noaptea dinaintea zilei în care Iród avea să-l înfăţişeze, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar în faţa uşii, nişte străjeri păzeau închisoarea.

7. Și iată că un înger al Domnului a venit la el şi o lumină a strălucit în încăpere! [Îngerul], lovindu-l în coastă pe Petru, l-a trezit şi i-a zis: „Scoală-te în grabă!”. Iar lanţurile i-au căzut de la mâini.

8. Atunci, îngerul i-a spus: „Încinge-te şi leagă-ţi sandalele!”. El a făcut astfel. Apoi i-a zis: „Pune-ţi mantia pe umeri şi urmează-mă!”.

9. El a ieşit şi l-a urmat, dar nu ştia că era adevărat ceea ce făcea îngerul. Credea că are o vedenie.

10. Trecând de prima strajă şi de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine pentru ei. Ieşind, au mers pe o stradă şi, deodată, îngerul a plecat de la el.

11. Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: „Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Iród şi de la tot ce aştepta poporul iudeilor.

12. Apoi, dându-şi seama, s-a dus la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.

13. Când a bătut la uşa de la intrare, o slujitoare cu numele Rode a venit ca să vadă cine este.

14. Recunoscând vocea lui Petru, de bucurie nici n-a deschis uşa, ci a alergat să dea de veste că Petru se află la intrare.

15. Dar ei i-au zis: „Ai înnebunit!”. Însă ea stăruia că aşa este. Iar ei spuneau: „Este îngerul lui”.

16. Iar Petru a continuat să bată. Când au deschis, l-au văzut şi au fost cuprinşi de uimire.

17. Făcându-le semn cu mâna să tacă, el le-a explicat cum l-a scos Domnul din închisoare şi le-a zis: „Duceţi vestea despre acestea şi lui Iacób şi fraţilor!”. Apoi, ieşind, a plecat în alt loc.

18. Când s-a făcut ziuă, era o mare tulburare printre soldaţi: ce s-a întâmplat cu Petru?

19. Iród, după ce l-a căutat şi nu l-a găsit, i-a anchetat pe paznici şi a poruncit să fie ucişi. Apoi a coborât din Iudéea în Cezaréea şi a rămas [acolo].

20. [Iród] era foarte mâniat pe cei din Tir şi Sidón, dar ei au venit împreună la el şi, convingându-l pe Blástos, care era camerierul regelui, au cerut pacea, pentru că ţara lor îşi procura hrana din regatul lui.

21. În ziua stabilită, Iród, îmbrăcat în haină regală şi aşezându-se pe tron, le-a ţinut un discurs.

22. Iar poporul a strigat: „Este glasul lui Dumnezeu, nu al unui om!”.

23. Dar, deodată, un înger al Domnului l-a lovit, pentru că nu dăduse mărire lui Dumnezeu. Şi, mâncat de viermi, şi-a dat duhul.

24. Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea tot mai mult.

25. Bárnaba şi Saul s-au întors de la Ierusalím după ce şi-au îndeplinit slujirea, luându-l cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.


Lisez la Bible en un an

Rejoignez notre communauté et lisez la Bible en entier en 365 jours. Un parcours structuré et inspirant pour approfondir votre foi et votre connaissance des Écritures.