1. De dragul câştigului, mulţi au păcătuit şi cel care caută să se îmbogăţească îşi va întoarce ochiul.

2. În mijlocul pietrelor unite se înfige ţăruşul şi între vânzare şi cumpărare se strecoară păcatul.

3. Dacă cineva nu se întăreşte cu grijă în teama de Domnul, degrabă va fi răsturnată casa lui.

4. Când se scutură sita, rămâne mizeria; tot aşa, defectele omului [ies la iveală] în discursul lui.

5. Vasele olarului, cuptorul le încearcă, iar încercarea omului este în conversaţia lui.

6. Rodul pomului arată îngrijirea lui; tot aşa, cuvântul [revelează] gândirea inimii omului.

7. Înainte de discurs, nu-l lăuda pe om: aceasta este încercarea oamenilor.

8. Dacă urmăreşti dreptatea, o vei ajunge şi o vei îmbrăca precum o mantie de glorie.

9. Păsările locuiesc cu cele asemănătoare lor şi adevărul se întoarce la cei care-l înfăptuiesc.

10. Leul pândeşte prada; tot aşa, păcatul, pe cei care înfăptuiesc nedreptatea.

11. Discursul celui pios este mereu înţelepciune, dar nepriceputul este ca luna care se schimbă.

12. În mijlocul celor nesimţiţi, fii atent la timp, dar în mijlocul celor care reflectează, continuă [să stai]!

13. Discursul celor nebuni este provocare, iar râsul lor este în dezmăţul păcatului.

14. Vorbăria celui care jură mult ridică părul, iar cearta lor, astupare a urechilor.

15. Vărsare de sânge este cearta celor aroganţi şi injuriile lor, rele pentru auz.

16. Cel care dezvăluie tainele pierde încrederea şi nu va găsi prieten pentru sufletul lui.

17. Iubeşte-l pe prieten şi fii fidel cu el! Dacă-i dezvălui tainele, nu-l mai urmări!

18. Aşa cum un om îl pierde pe cel mort al său, tot aşa ai pierdut prietenia aproapelui tău.

19. Aşa cum ai scăpat o pasăre din mâna ta, tot aşa l-ai lăsat pe prieten şi nu-l vei mai recuceri.

20. Nu-l mai urmări, căci este departe şi a fugit ca o gazelă din capcană!

21. Căci există [posibilitatea] ca o rană să fie bandajată, există dialog pentru insultă, dar cel care a dezvăluit tainele a pierdut speranţa.

22. Cine clipeşte din ochi unelteşte rele şi nimeni nu le va îndepărta de la el.

23. Înaintea ochilor tăi este dulce gura lui şi el se va mira de cuvintele tale; dar pe din spate îşi va schimba gura şi din cuvintele sale va da scandal.

24. Am urât multe, dar nimic nu se aseamănă cu el: şi Domnul îl va urî.

25. Cine aruncă o piatră în sus, o aruncă în capul său şi lovitura cu înşelăciune împarte răni.

26. Cine sapă o groapă va cădea în ea şi cine întinde o cursă va fi prins în ea.

27. Cel care face rele, [acestea] se vor întoarce asupra lui şi nu va recunoaşte de unde vin la el.

28. Batjocura şi ocara sunt pentru cel arogant: răzbunarea îl aşteaptă ca un leu.

29. În capcană vor fi prinşi cei ce se bucură de căderea celor pioşi, chinul îi va consuma înainte de moartea lor.

30. Ranchiuna şi mânia, şi acestea sunt abominábile, iar omul păcătos este stăpânit de ele.





“Seja grato e beije docemente a mão de Deus. É sempre a mão de um pai que pune porque lhe quer bem” São Padre Pio de Pietrelcina