1. Nicanór a aflat că cei care erau cu Iúda se aflau în ţinutul Samaríei şi a hotărât să-i atace chiar în ziua de odihnă în toată siguranţa.

2. Iudeii care erau constrânşi să-l însoţească i-au spus: „Să nu-i ucizi în mod atât de crud şi sălbatic, ci dă cinste zilei care a fost onorată şi sfinţită de către Cel care vede toate!”.

3. Dar cel de trei ori ticălos a întrebat dacă se află în cer vreun stăpân care să fi poruncit să se ţină ziua de sabát.

4. Ei i-au răspuns: „Este însuşi Domnul cel viu, stăpân în cer, care a poruncit să fie păzită [ziua] a şaptea”.

5. „Şi eu – a zis celălalt – sunt stăpân pe pământ şi vă poruncesc să luaţi armele şi să împliniţi datoria faţă de rege!”. Totuşi, el nu a reuşit să-şi împlinească planul nelegiuit.

6. Nicanór, îngâmfându-se peste măsură, a hotărât să se înalţe un trofeu comun cu [lucrurile] luate ca pradă de la cei care erau cu Iúda.

7. [Iúda] Macabéul era ferm convins cu toată speranţa că va primi ajutor de la Domnul.

8. I-a încurajat pe cei care erau cu el să nu se teamă de atacul neamurilor, ci să aibă în minte ajutoarele care le-au venit din cer şi să aibă încredere că şi Atotputernicul le va da victoria.

9. Însufleţindu-i prin [cuvinte] din Lege şi din Profeţi şi cu amintirea luptelor pe care le dăduseră, i-a făcut şi mai curajoşi.

10. Trezindu-le astfel zelul, i-a îndemnat, arătându-le că păgânii sunt neloiali şi îşi calcă jurămintele.

11. După ce l-a înarmat pe fiecare cu siguranţa dată nu atât de scuturi şi lănci, cât mai ales prin încurajarea cuvintelor sale frumoase, le-a expus un vis vrednic de crezare, un fel de vedenie care i-a umplut de bucurie pe toţi.

12. Viziunea era aceasta: „[L-am văzut] pe Onías, cel care fusese mare preot, bărbat frumos şi bun, modest la înfăţişare şi blând în purtare, cu vorbă dulce, care din copilărie se deprinsese cu toate virtuţile, care îşi ridica mâinile şi se ruga pentru tot poporul iudeilor.

13. În acelaşi fel, i s-a arătat un chip de bărbat distins prin părul său alb şi răspândind în jur o maiestate impunătoare.

14. Răspunzând, Onías a zis: «Acesta este cel care-şi iubeşte fraţii, cel care se roagă mult pentru poporul său şi pentru cetatea sfântă; este Ieremía, profetul lui Dumnezeu!».

15. Ieremía, întinzându-i lui Iúda mâna dreaptă, i-a dat o sabie de aur şi, când i-a dat-o, i-a spus acestea:

16. «Primeşte sabia sfântă ca dar din partea lui Dumnezeu prin care îi vei zdrobi pe adversari!»”.

17. Încurajaţi de cuvintele lui Iúda, foarte frumoase şi în stare să îndrepte spre vitejie şi să întărească sufletele tinerilor, au hotărât să nu mai întârzie în tabără, ci vitejeşte să atace cu curaj şi, luptând corp la corp, să rezolve situaţia, pentru că cetatea, lucrurile sfinte şi templul erau în pericol.

18. Căci cea dintâi şi cea mai mare teamă a lor nu era atât cu privire la femeile, copiii, fraţii şi rudele lor, cât mai ales cu privire la templul consacrat.

19. Neliniştea celor rămaşi în cetate nu era mai mică; erau îngrijoraţi că lupta era în câmp deschis.

20. Când toţi aşteptau deznodământul, deoarece duşmanii se apropiau în linie de bătaie, cu elefanţii puşi la locuri potrivite şi cu cavaleria aşezată pe laturi,

21. [Iúda] Macabéul, văzând mulţimea duşmanilor apropiindu-se, armele diferite pregătite şi cruzimea fiarelor, şi-a ridicat mâinile spre cer şi l-a invocat pe Domnul, cel care face minuni, ştiind că nu datorită armelor, ci din hotărârea lui li se dă victoria celor vrednici.

22. Atunci s-a rugat astfel: „Stăpâne, tu l-ai trimis pe îngerul tău în timpul lui Ezechía, regele Iudéii, şi el a ucis din armata lui Senaheríb cam o sută optzeci şi cinci de mii de oameni.

23. Acum, stăpâne al cerurilor, trimite-l pe îngerul cel bun înaintea noastră spre teamă şi teroare!

24. Cu măreţia braţului tău să fie loviţi cei care au venit cu blasfemii împotriva poporului tău sfânt!”. Cu aceste [cuvinte] şi-a încheiat el [rugăciunea].

25. Cei care erau cu Nicanór înaintau cu [sunete] de trâmbiţe şi cu cântece de război.

26. Cei care erau cu Iúda luptau împotriva duşmanilor [înălţând] invocaţii şi rugăciuni.

27. Cu mâinile luptând, dar în inimi rugându-se lui Dumnezeu, au doborât nu mai puţin de treizeci şi cinci de mii de oameni, bucurându-se mult de arătarea lui Dumnezeu.

28. Întorcându-se cu bucurie de la luptă, l-au găsit pe Nicanór îmbrăcat cu armura, căzut în luptă.

29. Izbucnind un strigăt şi făcându-se învălmăşeală, îl binecuvântau pe Cel Atotputernic în limba părinţilor.

30. [Iúda], cel care se dăruise mai întâi trup şi suflet pentru concetăţenii [săi], care îşi păstrase din tinereţe bunăvoinţa faţă de cei de un neam cu el, a poruncit să i se taie lui Nicanór capul şi braţul din umăr şi să fie duse la Ierusalím.

31. Ajungând acolo, i-a convocat pe conaţionali şi i-a pus pe preoţi în faţa altarului. Apoi i-a trimis după cei din fortăreaţă.

32. Le-a arătat capul nelegiuitului Nicanór şi mâna răufăcătorului pe care o ridicase cu aroganţă împotriva casei sfinte a Celui Atotputernic.

33. I-a tăiat nelegiuitului Nicanór limba, a poruncit să fie dată în bucăţi păsărilor, iar răsplata nebuniei să fie atârnată în faţa templului.

34. Apoi, toţi au înălţat către cer binecuvântări Domnului care se arătase şi au zis: „Binecuvântat să fie cel care şi-a păzit locul sfânt neprofanat!”.

35. [Iúda] a atârnat capul lui Nicanór de fortăreaţă ca semn clar şi vizibil pentru toţi despre ajutorul de la Domnul.

36. Toţi au stabilit, prin vot comun, să nu lase neînsemnată această zi, ci să o sărbătorească în a treisprezecea zi din luna a douăsprezecea – aceasta se numeşte Adár în limba siriacă – în ajunul zilei lui Mardohéu.

37. Astfel s-au încheiat cele despre Nicanór şi, pentru că, din acel moment, cetatea a rămas în stăpânirea evreilor, termin şi eu aici istorisirea mea.

38. Dacă este bine alcătuită, aceasta am voit-o şi eu; iar dacă este prea simplă şi săracă, atât mi-a stat în putere.

39. După cum este dăunător să bei numai vin şi, de asemenea, numai apă, dar vinul amestecat cu apă este plăcut şi aduce desfătare, tot astfel orânduirea povestirii farmecă urechile celor care o ascultă prin alcătuirea ei. Iar aici să fie sfârşitul.





“A maior alegria de um pai é que os filhos se amem, formem um só coração e uma só alma. Não fostes vós que me escolhestes, mas o pai celeste que, na minha primeira missa, me fez ver todos os filhos que me confiava”.(P.e Pio) São Padre Pio de Pietrelcina