Eclesiastes, 1

1. Palavras do Eclesiastes, filho de Davi, rei de Jerusalém.*

1. Cuvintele lui Qohelét, fiul lui Davíd, rege în Ierusalím.

2. “Fugacidade das fugacidades!”, diz o Eclesiastes. “fugacidade das fugacidades! Tudo é fugaz!”

2. Deşertăciunea deşertăciunilor – spune Qohelét – deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune!

3. Que proveito tira o homem de todo o trabalho com que se afadiga debaixo do sol?

3. Ce folos are omul din toată truda lui cu care trudeşte sub soare?

4. Uma geração passa, outra vem, mas a terra sempre subsiste.

4. O generaţie trece, o generaţie vine, dar pământul rămâne mereu.

5. O sol se levanta, o sol se põe e se apressa a voltar a seu lugar onde renasce.

5. Soarele răsare, soarele apune, tânjeşte spre locul de unde va răsări.

6. O vento sopra para o sul, volta para o norte, volteia e gira nos mesmos circuitos.

6. Vântul merge spre sud şi se întoarce spre nord, se învârte şi înconjoară şi se întoarce vântul pe circuitul său.

7. Todos os rios se dirigem para o mar, e o mar não transborda. Em direção ao mar, para onde correm os rios, para lá correm sem cessar.

7. Toate râurile curg spre mare, şi marea nu se umple: spre locurile de unde râurile curg, acolo se întorc ca să curgă.

8. Todas as coisas se afadigam, mais do que se pode dizer. A vista não se farta de ver, o ouvido nunca se sacia de ouvir.

8. Toate lucrurile se frământă şi niciun om nu poate să spună [de ce]; ochiul nu se satură să vadă şi urechea nu se umple cu ceea ce aude.

9. O que foi é o que será. O que aconteceu é o que há de acontecer. Não há nada de novo debaixo do sol.

9. Ceea ce a fost va mai fi şi ceea ce s-a făcut se va mai face: nu este nimic nou sub soare.

10. Se é encontrada alguma coisa da qual se diz: “Veja, isto é novo”, ela já existia nos tempos passados.

10. Ar putea fi un lucru despre care să se spună: „Iată, acesta este nou!”, dar el a fost deja în vremurile care au fost înaintea noastră.

11. Não há memória do que é antigo, nem nossos descendentes não deixarão memória junto àqueles que virão depois deles.

11. Nu este amintire despre cele care au fost mai înainte şi nici nu va fi amintire despre cele care vor fi la sfârşit la cei care vor fi după.

12. Eu, o Eclesiastes, fui rei de Israel, em Jerusalém.

12. Eu, Qohelét, am fost rege peste Israél, în Ierusalím.

13. Apliquei meu espírito a um estudo atencioso e à sábia observação de tudo quanto se passa debaixo do céu. Deus impôs aos homens essa ocupação ingrata.

13. Mi-am pus la inimă să caut şi să cercetez cu înţelepciune tot ceea ce s-a făcut sub cer; aceasta este o îndeletnicire pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se chinuie cu ea.

14. Vi tudo o que se faz debaixo do sol: eis que tudo é fugaz e vento que passa.

14. Am văzut toate lucrările care s-au făcut sub soare şi, iată, totul este deşertăciune şi goană după vânt!

15. O que está torto não se pode endirei­tar, o que falta não se pode calcular.

15. Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra.

16. Eu disse comigo mesmo: “Eis que amontoei e acumulei sabedoria mais do que todos os que me precederam em Jerusalém. Porque minha mente estudou muito a sabedoria e a ciência,

16. Mi-am zis eu în inima mea: „Iată, eu am crescut şi am adunat mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalím şi inima mea a văzut înmulţindu-se înţelepciunea şi cunoaşterea!

17. e apliquei o meu coração ao discernimento da sabedoria, da loucura e da tolice. E cheguei à conclusão de que isso é também vento que passa.

17. Mi-am pus la inimă să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar recunosc că şi acestea sunt goană după vânt.

18. Porque no acúmulo de sabedoria, acumula-se tristeza, e quem aumenta a ciência, aumenta a dor”.

18. Căci în multă înţelepciune este multă indignare şi dacă se adaugă cunoaştere, se adaugă şi chin”.