Fundar 369 Resultados para: zid

  • Dar fiii lui Israél au mers pe uscat prin mijlocul mării şi apele le-au fost ca un zid la dreapta şi la stânga lor. (Cartea Exodului 14, 29)

  • La suflarea nărilor tale, s-au ridicat apele, au stat talazurile ca un zid şi s-au închegat adâncurile în inima mării. (Cartea Exodului 15, 8)

  • Moise a zidit un altar şi i-a pus numele: „Domnul este stindardul meu”. (Cartea Exodului 17, 15)

  • Dacă-mi vei face un altar de piatră, să nu-l zideşti din [pietre] cioplite, pentru că lama ta care o loveşte o profanează. (Cartea Exodului 20, 25)

  • Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece triburi ale lui Israél. (Cartea Exodului 24, 4)

  • Când a văzut Áaron, a zidit un altar înaintea lor şi a strigat: ,,Mâine va fi sărbătoare în cinstea Domnului!”. (Cartea Exodului 32, 5)

  • Dacă cineva vinde o casă de locuit într-o cetate cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare este limitat. (Cartea Leviticului 25, 29)

  • Dar dacă această casă care este într-o cetate cu ziduri nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne definitiv a cumpărătorului, din generaţie în generaţie; nu va ieşi în anul jubiliar. (Cartea Leviticului 25, 30)

  • Casele din sate care nu sunt înconjurate cu ziduri să fie considerate ca şi câmpii din ţară: ele vor putea fi răscumpărate şi [cumpărătorul] va ieşi [din ele] în anul jubiliar. (Cartea Leviticului 25, 31)

  • Au urcat prin Négheb şi au ajuns până la Hebrón; acolo erau Ahimán, Şeşái şi Talmái, fiii lui Anác. Hebrón fusese zidit cu şapte ani înainte de Ţoán din Egipt. (Cartea Numerilor 13, 22)

  • De aceea zic poeţii: „Veniţi la Heşbón! Să se zidească şi să se întărească cetatea lui Sihón! (Cartea Numerilor 21, 27)

  • Îngerul Domnului s-a aşezat pe cărarea dintre vii: acolo era un zid de o parte şi un zid de cealaltă parte. (Cartea Numerilor 22, 24)


“O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos. Se nos damos conta de que temos muito temor devemos recorrer à confiança. Se confiamos excessivamente devemos ter um pouco de temor”. São Padre Pio de Pietrelcina