Fundar 8528 Resultados para: zi

  • Toate zilele lui Mahalaleél au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit. (Cartea Genezei 5, 17)

  • Toate zilele lui Iaréd au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit. (Cartea Genezei 5, 20)

  • Toate zilele lui Enóh au fost de trei sute şaizeci şi cinci de ani. (Cartea Genezei 5, 23)

  • Toate zilele lui Matúsalem au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit. (Cartea Genezei 5, 27)

  • El i-a pus numele Nóe, zicând: „Acesta ne va mângâia de lucrarea şi truda mâinilor noastre pentru pământul pe care l-a blestemat Domnul”. (Cartea Genezei 5, 29)

  • Toate zilele lui Lámeh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit. (Cartea Genezei 5, 31)

  • Domnul a zis: „Duhul meu nu va rămâne pe vecie în om. El nu este decât carne, iar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani”. (Cartea Genezei 6, 3)

  • Uriaşii erau pe pământ în zilele acelea, chiar şi după ce au venit fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor şi le-au născut [copii]. Aceştia sunt vitejii din vechime, oameni renumiţi. (Cartea Genezei 6, 4)

  • Dumnezeu i-a zis lui Nóe: „Sfârşitul oricărei făpturi vine înaintea mea, fiindcă s-a umplut pământul de violență din cauza [oamenilor]. Iată, îi voi nimici împreună cu pământul! (Cartea Genezei 6, 13)

  • Şi tu, ia-ţi din toate alimentele care se mănâncă şi adună-ţi provizii, ca să vă fie hrană ţie şi lor”! (Cartea Genezei 6, 21)

  • Căci după încă şapte zile voi face să plouă pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe faţa pământului toate fiinţele pe care le-am făcut”. (Cartea Genezei 7, 4)

  • După cele şapte zile, apele potopului au venit pe pământ. (Cartea Genezei 7, 10)


“Enquanto estivermos vivos sempre seremos tentados. A vida é uma contínua luta. Se às vezes há uma trégua é para respirarmos um pouco.” São Padre Pio de Pietrelcina