Fundar 116 Resultados para: iod

  • Holoférn s-a bucurat de ea şi a băut foarte mult vin, cum nu mai băuse niciodată într-o singură zi de când se născuse. (Cartea Iudítei 12, 20)

  • Scrisorile au fost trimise prin alergători în toate provinciile regelui, ca să-i distrugă, să-i ucidă şi să-i nimicească pe toţi iudeii – tineri şi bătrâni, prunci şi femei, în aceeaşi zi – în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adár, şi să le prădeze bunurile. (13a) În copia scrisorii regelui cel mare către toţi cei care [locuiau] din India şi până în Etiópia, către guvernatorii celor o sută douăzeci şi şapte de provincii, către căpetenii şi către supuşii lor, scria aşa: 1 (13b) „Fiind [noi] la conducerea multor naţiuni şi având stăpânire asupra întregii lumi, nu din orgoliul puterii, ci conducând întotdeauna cu măsură şi cu delicateţe, am dorit să facem întotdeauna liniştită viaţa supuşilor, să asigurăm o domnie stabilă şi liniştită, uşor de străbătut până la marginile [ei] şi statornicind pacea de toţi dorită. 1 (13c) Când [noi] i-am întrebat pe consilieri cum am putea duce aceasta la îndeplinire, Amán, care este renumit la noi prin înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa [noastră] şi care a dovedit deplină fidelitate, pentru care a primit onoarea de a fi al doilea după rege, 1 (13d) ne-a arătat că printre toate triburile lumii s-a amestecat un popor duşman, potrivnic legilor tuturor popoarelor, care nu ţine cont niciodată de poruncile regelui ca să nu se poată stabili stăpânirea noastră fără cusur. (13e) Aflând că numai acest popor se împotriveşte oricărui om, că duce un fel de viaţă străină de legi şi, încălcând mereu legile noastre, face cele mai mari rele ca domnia noastră să nu ajungă să fie stabilă, 1 (13f) am poruncit cele indicate vouă în scrisorile lui Amán, care este pus de noi peste lucruri şi ca un al doilea tată al nostru, ca să-i nimiciţi de tot, femei şi copii, prin sabie ostilă, fără milă şi ezitare, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică în luna Adár, a acestui an. 1 (13g) Ca astfel, aceşti oameni duşmani astăzi ca şi în trecut, fiind într-o singură zi aruncaţi în iad, să nu ne mai împiedice în viitor să avem un timp de stabilitate şi de linişte până la sfârşit”. (Cartea Estérei 4, 13)

  • Refuz: nu vreau să mai trăiesc niciodată! Lasă-mă, căci zilele mele sunt deşertăciune! (Cartea lui Iob 7, 16)

  • Dar dacă-l smulgi de la locul său, acesta îl va renega: «Nu te-am văzut [niciodată]». (Cartea lui Iob 8, 18)

  • iod Să se întoarcă păcătoşii în locuinţa morţilor, toate neamurile [păgâne], cei care uită de Dumnezeu! (Cartea Psalmilor 9, 18)

  • (32) El spune în inima lui: „Dumnezeu uită, îşi întoarce faţa şi nu vede niciodată”. (Cartea Psalmilor 10, 11)

  • Mai presus de toate, păzeşte-l pe slujitorul tău de mândrie, ca ea să nu mă stăpânească niciodată! Atunci voi fi fără prihană şi curăţat de nelegiuirea cea mare. (Cartea Psalmilor 19, 14)

  • iod îi face pe cei sărmani să umble după dreptate, îi învaţă pe cei umiliţi căile sale. (Cartea Psalmilor 25, 9)

  • iod Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el! (Cartea Psalmilor 34, 10)

  • iod Domnul cunoaşte zilele celor neprihăniţi, moştenirea lor este veşnică. (Cartea Psalmilor 37, 18)

  • căci preţul sufletului lor este atât de mare, încât niciodată nu va fi cu putinţă (Cartea Psalmilor 49, 9)

  • să rămână cineva în viaţă fără de sfârşit şi să nu vadă [niciodată] groapa. (Cartea Psalmilor 49, 10)


“Não há nada mais inaceitável do que uma mulher caprichosa, frívola e arrogante, especialmente se é casada. Uma esposa cristã deve ser uma mulher de profunda piedade em relação a Deus, um anjo de paz na família, digna e agradável em relação ao próximo.” São Padre Pio de Pietrelcina