Fundar 78 Resultados para: copilul

  • Gheházi a mers înaintea lor, a pus toiagul pe faţa copilului, dar n-a fost nici glas, nici semn de simţire. Apoi s-a întors în faţa lui Elizéu, i-a povestit şi i-a zis: „Copilul nu s-a trezit”. (Cartea a doua a Regilor 4, 31)

  • Elizéu a intrat în casă şi, iată, copilul era mort, culcat pe patul său. (Cartea a doua a Regilor 4, 32)

  • Apoi s-a întors, a mers în casă încoace şi încolo. A urcat şi s-a întins peste copil, iar acesta a strănutat de şapte ori. Apoi copilul şi-a deschis ochii. (Cartea a doua a Regilor 4, 35)

  • Mama lui a plâns şi i-a zis lui Tobít: „De ce l-ai trimis pe copilul meu? Nu era el toiagul mâinii noastre când intra şi ieşea dinaintea noastră? (Cartea lui Tobía 5, 18)

  • Să nu pui argint după argint, ci acesta să fie gunoi faţă de copilul nostru! (Cartea lui Tobía 5, 19)

  • Dar [Tobít] i-a zis: „Nu te îngrijora! Copilul nostru va merge sănătos şi sănătos se va întoarce la noi. Iar ochii tăi îl vor vedea în ziua în care va veni sănătos la tine. (Cartea lui Tobía 5, 21)

  • Copilul a ieşit şi îngerul era cu el. A ieşit şi câinele cu el şi a mers împreună cu ei. Au mers amândoi până când s-a lăsat noaptea şi au poposit lângă râul Tígru. (Cartea lui Tobía 6, 1)

  • Copilul a coborât să-şi spele picioarele în râul Tígru, iar un peşte mare a sărit din apă voind să înghită piciorul copilului, însă el a strigat. (Cartea lui Tobía 6, 2)

  • Copilul a spintecat peştele şi i-a luat fierea, inima şi ficatul. Apoi a fript peştele, a mâncat şi a luat din el ca să săreze. (Cartea lui Tobía 6, 5)

  • Ána, soţia lui, a zis: „Copilul meu a pierit şi nu mai este printre cei vii!”. A început să plângă şi să jelească pentru copilul ei, zicând: (Cartea lui Tobía 10, 4)

  • „Vai mie, copilul meu! Te-am lăsat să pleci, lumina ochilor mei!”. (Cartea lui Tobía 10, 5)

  • Trífon, cel care mai înainte fusese cu Alexándru, a văzut că toate armatele murmură împotriva lui Demétrios, a mers la Imalcue, arabul care se îngrijise de Antióh, copilul lui Alexándru. (Cartea întâi a Macabéilor 11, 39)


“Para mim, Deus está sempre fixo na minha mente e estampado no meu coração.” São Padre Pio de Pietrelcina