Fundar 393 Resultados para: Chiar
Dau mărturie că au dat de bunăvoie, după puterile lor, ba chiar peste puterile lor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 3)
ba chiar suntem gata să pedepsim orice neascultare atunci când ascultarea voastră se va desăvârşi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 6)
Şi chiar dacă m-aş mândri ceva mai mult cu autoritatea pe care ne-a dat-o Domnul spre edificarea şi nu spre distrugerea voastră, nu mă voi ruşina. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 8)
Chiar dacă aş vrea să mă laud, nu aş fi fără minte, pentru că spun adevărul. Dar mă feresc, pentru ca nu cumva cineva să mă considere mai presus decât ce vede în mine sau aude de la mine. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 6)
Am ajuns ca unul fără de minte. Voi m-aţi constrâns. Voi ar fi trebuit să mă fi recunoscut, căci chiar dacă nu sunt cu nimic inferior acestor „apostoli teribili”, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 11)
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar predica o altă evanghelie în afară de aceea pe care v-am predicat-o, să fie anátema! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 8)
Fraţilor, vorbesc ca un om: un testament convalidat, chiar al unui om, nimeni nu-l poate anula sau modifica. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 15)
Eu însă spun: atât timp cât moştenitorul este un copil, nu se deosebeşte cu nimic de un sclav, chiar dacă este stăpân peste toate. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 1)
Căci este o ruşine chiar şi numai să se vorbească de faptele săvârşite de ei în ascuns, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 12)
Şi chiar de va trebui vărsat [sângele meu] peste jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur şi mă bucur împreună cu voi toţi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 17)
chiar dacă eu aş putea să-mi pun încrederea şi în trup. Dacă un altul crede că-şi poate pune încrederea în trup, cu atât mai mult eu, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 3, 4)
Chiar şi atunci când eram în Tesaloníc, voi mi-aţi trimis o dată, chiar de două ori, cele de trebuinţă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 4, 16)