Encontrados 87 resultados para: tată

  • Ruşinaţi-vă de tată şi de mamă, din cauza desfrânării, iar de conducător şi de stăpân, din cauza minciunii; (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 41, 17)

  • căci înainte ca să ştie copilul să spună «tată» şi «mamă», vor fi luate bogăţiile Damáscului şi prada Samaríei înaintea regelui Asíriei”. (Cartea profetului Isaía 8, 4)

  • îl voi îmbrăca cu tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui. El va fi ca un tată pentru locuitorii Ierusalímului şi pentru casa lui Iúda. (Cartea profetului Isaía 22, 21)

  • Ei vin plângând şi rugându-se; îi conduc să meargă la torente de apă, pe un drum drept pe care nu se vor poticni, pentru că eu voi fi un tată pentru Israél, iar Efraím va fi întâiul meu născut”. (Cartea profetului Ieremía 31, 9)

  • Am devenit orfani și nu mai avem tată, mamele noastre sunt ca văduvele. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 5, 3)

  • La om mort să nu intre ca să se întineze, ci numai pentru tată, mamă, fiu, fiică, frate și soră care nu a fost dată de soție poate să se întineze! (Cartea profetului Ezechiél 44, 25)

  • „Fiul îl cinstește pe tatăl, iar sclavul, pe stăpânul său. Dacă eu sunt tată, unde este cinstirea mea, și dacă sunt Domn, unde este teama de mine? Domnul Sabaót vă vorbește vouă, preoților care disprețuiți numele meu și spuneți: «Cum am disprețuit numele tău?». (Cartea profetului Malahía 1, 6)

  • Oare nu este un singur tată pentru noi toți? Oare nu un singur Dumnezeu ne-a creat? De ce ne trădăm unul pe celălalt, profanând alianța părinților noștri? (Cartea profetului Malahía 2, 10)

  • Să nu credeţi că puteţi spune: «Îl avem de tată pe Abrahám», pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abrahám fii din pietrele acestea! (Evanghelia după sf. Matei 3, 9)

  • Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide. (Evanghelia după sf. Matei 10, 21)

  • (Lc 10,21-22) În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. (Evanghelia după sf. Matei 11, 25)

  • Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. (Evanghelia după sf. Matei 11, 26)


“O trabalho é tão sagrado como a oração”. São Padre Pio de Pietrelcina