Encontrados 67 resultados para: sclavi eliberați

  • Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut copii de casă; ba chiar am avut turme de vite şi de oi mai multe decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalím. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 2, 7)

  • Am văzut sclavi pe cai şi conducători care mergeau ca sclavii pe pământ. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 10, 7)

  • În ziua aceea, odrasla Domnului va fi spre frumuseţe şi glorie, iar rodul pământului, spre măreţie şi splendoare pentru cei eliberaţi ai lui Israél. (Cartea profetului Isaía 4, 2)

  • Popoarele îi vor lua şi-i vor duce înapoi la locuinţa lor, iar casa lui Israél îi va stăpâni în ţara Domnului ca sclavi şi sclave. Îi vor lua captivi pe cei care i-au ţinut captivi şi vor stăpâni asupra celor care i-au oprimat. (Cartea profetului Isaía 14, 2)

  • Cei eliberaţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni în Sión cu strigăte de bucurie. O veselie fără de sfârşit [va coborî] asupra lor, bucuria şi veselia îi vor urma, iar amărăciunea şi suspinul se vor îndepărta. (Cartea profetului Isaía 35, 10)

  • Adunaţi-vă şi veniţi, apropiaţi-vă împreună, voi, cei eliberaţi dintre neamuri! Nu cunosc cei care poartă lemnul chipului lor cioplit şi se roagă unui Dumnezeu care nu poate să mântuiască. (Cartea profetului Isaía 45, 20)

  • Treceţi, treceţi prin porţi! Neteziţi calea pentru popor! Eliberaţi, eliberaţi drumul făcut din piatră! Înălţaţi un steag pentru popoare! (Cartea profetului Isaía 62, 10)

  • Voi pune între ei un semn şi, pe cei eliberaţi dintre ei, îi voi trimite la neamuri: la Tarşíş, la Pul, la cei din Lud care întind arcul, la Túbal şi la Iaván, la insulele îndepărtate care nu au auzit de faima mea, nici nu au văzut gloria mea. Vor face cunoscută gloria mea printre neamuri. (Cartea profetului Isaía 66, 19)

  • «Casă a lui Davíd, aşa vorbeşte Domnul: ‹Faceţi judecată corectă dimineaţa şi eliberaţi-l pe cel nedreptăţit din mâna celui care oprimă ca să nu se aprindă ca un foc mânia mea, care va arde şi nu va fi cine să stingă răutatea faptelor voastre! (Cartea profetului Ieremía 21, 12)

  • Aşa vorbeşte Domnul: ‹Faceţi judecată şi dreptate; şi eliberaţi-l pe cel nedreptăţit din mâna celui care oprimă! Nu-i trataţi cu violenţă pe străin, pe orfan şi pe văduvă şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta! (Cartea profetului Ieremía 22, 3)

  • Însă, apoi, ei s-au întors [de la hotărâre] şi i-au făcut să se întoarcă pe sclavii şi pe sclavele pe care îi lăsaseră liberi şi i-au forţat să fie sclavi şi sclave. (Cartea profetului Ieremía 34, 11)

  • Dar v-aţi întors [de la decizie] şi aţi profanat numele meu, pentru că fiecare l-a făcut să se întoarcă pe sclavul său şi fiecare, pe sclava sa pe care-i lăsaserăţi liberi, după dorinţa lor, şi i-aţi forţat să vă fie sclavi şi sclave”. (Cartea profetului Ieremía 34, 16)


“O sábio elogia a mulher forte dizendo: os seu dedos manejaram o fuso. A roca é o alvo dos seus desejos. Fie, portanto, cada dia um pouco. Puxe fio a fio até a execução e, infalivelmente, você chegará ao fim. Mas não tenha pressa, pois senão você poderá misturar o fio com os nós e embaraçar tudo.” São Padre Pio de Pietrelcina