Encontrados 3195 resultados para: iar

  • Când a desfăcut cel de-al şaselea sigiliu, am văzut: s-a făcut un mare cutremur şi soarele s-a făcut negru ca un sac din păr, iar luna întreagă a devenit ca sângele. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 12)

  • I-am zis: „Domnul meu, tu ştii”. Iar el mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 14)

  • De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi îi aduc cult ziua şi noaptea în templul său, iar cel care stă pe tron îi va adăposti în cortul său; (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 15)

  • Căci Mielul din mijlocul tronului îi va păstori şi-i va conduce la izvoarele apelor vieţii, iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 17)

  • Iar când [Mielul] a deschis cel de-al şaptelea sigiliu, s-a făcut tăcere în cer cam o jumătate de oră. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 1)

  • A sunat din trâmbiţă primul şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ, şi o treime din pământ a fost arsă; o treime din copaci a fost arsă şi toată iarba verde a fost arsă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 7)

  • Iar numele stelei se pronunţă Absint; o treime din ape a devenit pelin şi mulţi oameni au murit din cauza apelor, pentru că deveniseră amare. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 11)

  • A sunat din trâmbiţă şi al patrulea înger şi a fost lovită o treime din soare, o treime din lună şi o treime din stele, ca să se întunece o treime din ele, iar ziua să nu strălucească pentru o treime din ele; la fel şi noaptea. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 12)

  • şi a deschis fântâna abisului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare, iar soarele şi aerul s-au întunecat din cauza fumului fântânii. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 2)

  • Li s-a dat [putere] nu ca să-i ucidă, ci ca să-i chinuie timp de cinci luni, iar chinul lor este asemenea celui [provocat] de scorpion când înţeapă un om. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 5)

  • Înfăţişarea acestor lăcuste era ca a cailor pregătiţi de luptă. Pe capetele lor erau nişte coroane ca de aur, iar feţele lor erau ca feţele oamenilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 7)

  • Aveau platoşe ca nişte platoşe de fier, iar vuietul aripilor lor era ca vuietul carelor trase de mulţi cai ce aleargă la luptă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 9)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraco com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina