Encontrados 71 resultados para: gurii

  • De porunca buzelor sale nu m-am îndepărtat şi am păstrat cuvintele gurii lui mai mult decât hotărârea mea. (Cartea lui Iob 23, 12)

  • Glasul celor care stăteau în faţă înceta şi limba lor se lipea de cerul gurii. (Cartea lui Iob 29, 10)

  • – deşi nu am dat [voie] cerului gurii mele să păcătuiască cerând cu blestem viaţa lui –, (Cartea lui Iob 31, 30)

  • Iată, îmi deschid gura şi limba mea vorbeşte sub cerul gurii mele! (Cartea lui Iob 33, 2)

  • Urechea deosebeşte cuvintele aşa cum cerul gurii gustă mâncarea. (Cartea lui Iob 34, 3)

  • Cine poate deschide porţile gurii lui? În jurul dinţilor lui este teroare. (Cartea lui Iob 41, 6)

  • Plăcute să-ţi fie cuvintele gurii mele şi gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta, Doamne, stânca mea şi răscumpărătorul meu! (Cartea Psalmilor 19, 15)

  • Mi se usucă cerul gurii ca un ciob de oală şi limba mi se lipeşte de gâtlej; m-ai aşezat în praful morţii. (Cartea Psalmilor 22, 16)

  • Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile şi prin suflarea gurii, lui toate oştirile lor. (Cartea Psalmilor 33, 6)

  • Cuvintele gurii sale sunt nedreptate şi înşelăciune, el refuză să înţeleagă ca să facă binele. (Cartea Psalmilor 36, 4)

  • Mi-am zis: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea. Voi pune pază gurii mele cât timp cel nelegiuit îmi va sta împotrivă”. (Cartea Psalmilor 39, 2)

  • Tu dai drumul gurii tale la rele şi limba ta ţese [planuri] viclene. (Cartea Psalmilor 50, 19)


“Deus não opera prodígios onde não há fé.” São Padre Pio de Pietrelcina