Encontrados 47 resultados para: coapsele

  • Am cumpărat brâul, după cuvântul Domnului, şi l-am pus pe coapsele mele. (Cartea profetului Ieremía 13, 2)

  • „Ia brâul pe care l-ai cumpărat şi care este pe coapsele tale, ridică-te şi mergi la Eufrát şi ascunde-l acolo, în crăpătura stâncii!”. (Cartea profetului Ieremía 13, 4)

  • Căci aşa cum se lipeşte brâul de coapsele omului, aşa am alipit de mine toată casa lui Israél şi toată casa lui Iúda – oracolul Domnului – ca să devină pentru mine un popor, un nume, o laudă şi o podoabă, dar nu au ascultat. (Cartea profetului Ieremía 13, 11)

  • când ei te-au apucat, te-ai rupt și le-ai străpuns orice umăr; când s-au sprijinit de tine, te-ai frânt și le-ai făcut să le stea coapsele». (Cartea profetului Ezechiél 29, 7)

  • Turbane de in să fie pe capul lor și pantaloni să aibă peste coapsele lor. Să nu se încingă cu nimic care i-ar face să transpire. (Cartea profetului Ezechiél 44, 18)

  • Acest chip avea capul din aur curat, pieptul şi braţele îi erau din argint, iar pântecele şi coapsele, din bronz, (Cartea profetului Daniél 2, 32)

  • Mi-am ridicat ochii, m-am uitat şi, iată, era un om îmbrăcat în in, iar coapsele le avea încinse cu aur de Ufáz! (Cartea profetului Daniél 10, 5)

  • Voi schimba sărbătorile voastre în jale și toate cântecele voastre, în lamentație. Voi face să fie sac pe toate coapsele voastre și chelie, pe fiecare cap. Voi face ca jalea pentru fiul unic și sfârșitul ei, ca o zi amară. (Cartea profetului Ámos 8, 10)

  • Urcă împotriva ta cel care împrăștie, păzește întăritura ta, ai grijă la drum, întărește-ți coapsele și adună-ți toată puterea! (Cartea profetului Nahúm 2, 2)

  • Este golită, nelocuită și devastată! I se topește inima și-i tremură genunchii; o durere este în toate coapsele și toate fețele au pălit. (Cartea profetului Nahúm 2, 11)

  • (Mt 24,45-51) Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, (Evanghelia după sf. Luca 12, 35)


“Pode-se manter a paz de espírito mesmo no meio das tempestades da vida”. São Padre Pio de Pietrelcina