Encontrados 103 resultados para: aprins

  • Apoi, aprins fiind de mânie, imediat i-a luat lui Andrónic [mantia] de purpură şi, rupându-i hainele, l-a purtat prin toată cetatea până în locul unde acesta îşi arătase nelegiuirea faţă de Onías. Acolo l-a scos din lumea aceasta pe ticălos şi s-a împlinit pedeapsa dreaptă a Domnului. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 38)

  • Au purificat templul, au făcut un alt altar şi, scăpărând cremene, au luat foc de la ele, au adus jertfe după un răstimp de doi ani. [Au ars] tămâie, [au aprins] candele şi au aşezat pâinile punerii înainte. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 3)

  • Alţii, la fel, căţărându-se, i-au atacat pe cei dinăuntru printr-o manevră de diversiune, au dat foc turnurilor, au aprins ruguri şi i-au ars de vii pe blasfemiatori. [Iar alţii], după ce au dărâmat porţile şi au făcut să intre restul [armatei], au pus mâna pe cetate. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 36)

  • Imediat ce a rostit aceste cuvinte, ceilalţi prieteni care erau duşmani ai lui Iúda l-au aprins şi mai tare pe Demétrios. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 11)

  • Regele, aprins de mânie şi înfuriat din cauza intrigilor provocate de ticălos, i-a scris lui Nicanór [spunând] că e supărat din cauza înţelegerii şi poruncindu-i să-l trimită repede pe Macabéu în lanţuri la Antiohía. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 27)

  • Dar el, încă suflând şi aprins de mânie, s-a ridicat cu sângele care-i curgea şiroaie şi, suferind groaznic din cauza rănilor, a traversat în goană mulţimile şi s-a oprit pe o stâncă abruptă. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 45)

  • Pofta fierbinte este ca focul aprins: nu se va stinge până când nu se va îndestula; omul desfrânat în carnea trupului său nu va afla odihnă până când nu-l va arde focul; pentru omul desfrânat, orice pâine este dulce şi el nu va înceta până când va muri. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 23, 17)

  • De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului său, şi-a întins mâna împotriva lor şi i-a lovit; munţii s-au cutremurat şi cadavrele [poporului] sunt ca un gunoi în mijlocul drumurilor. Cu toate acestea, mânia lui nu s-a potolit şi mâna lui este încă întinsă. Chemarea invadatorilor (Cartea profetului Isaía 5, 25)

  • Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. (Cartea profetului Isaía 6, 6)

  • Şi-a revărsat asupra lui mânia sa aprinsă şi tăria luptei. L-a aprins de jur împrejur, dar el nu a cunoscut, l-a ars, dar el nu a pus la inimă. (Cartea profetului Isaía 42, 25)

  • Iată, voi toţi care aprindeţi focul, care încingeţi cărbuni, umblaţi în lumina focului vostru şi între cărbunii pe care i-aţi aprins: din mâna mea a fost aceasta pentru voi şi veţi zace în chinuri. (Cartea profetului Isaía 50, 11)

  • Le voi face să treacă cu duşmanii tăi într-o ţară pe care nu o cunoşti, căci focul mâniei mele este aprins şi arde împotriva voastră”. (Cartea profetului Ieremía 15, 14)


“Não há nada mais inaceitável do que uma mulher caprichosa, frívola e arrogante, especialmente se é casada. Uma esposa cristã deve ser uma mulher de profunda piedade em relação a Deus, um anjo de paz na família, digna e agradável em relação ao próximo.” São Padre Pio de Pietrelcina