Encontrados 1077 resultados para: Sin
Eu i-am zis: «Doamne, ei ştiu prea bine că eu îi aruncam în închisoare şi-i legam prin sinagogi pe cei care cred în tine, (Faptele Apostolilor 22, 19)
În ziua următoare, voind să ştie cu exactitate din ce cauză era acuzat de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se întrunească arhiereii şi tot Sinédriul. Apoi l-a dus pe Paul şi l-a pus înaintea lor. (Faptele Apostolilor 22, 30)
Atunci Paul, îndreptându-şi privirea spre Sinédriu, a zis: „Fraţilor, eu m-am purtat cu conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta”. (Faptele Apostolilor 23, 1)
Ştiind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în Sinédriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranţa în învierea morţilor”. (Faptele Apostolilor 23, 6)
Aşadar, voi, împreună cu Sinédriul, înduplecaţi-l pe tribun ca să-l aducă la voi ca şi cum aţi avea de gând să cercetaţi mai cu stricteţe cazul lui! Noi suntem gata să-l ucidem înainte de a ajunge”. (Faptele Apostolilor 23, 15)
Acesta i-a zis: „Iudeii s-au înţeles să te roage ca mâine să-l duci pe Paul la Sinédriu ca şi cum ar avea de gând să cerceteze mai amănunţit cazul lui. (Faptele Apostolilor 23, 20)
Am voit să aflu cauza pentru care îl acuzau şi l-am dus la Sinédriul lor. (Faptele Apostolilor 23, 28)
Şi nici în templu, nici în sinagogi, nici într-o cetate nu m-au găsit certându-mă sau provocând răscularea mulţimii. (Faptele Apostolilor 24, 12)
sau să spună ei înşişi dacă au găsit vreo nelegiuire când am stat în faţa Sinédriului, (Faptele Apostolilor 24, 20)
în afară de acest singur cuvânt pe care l-am strigat în timp ce stăteam înaintea lor: «Pentru învierea morţilor sunt eu astăzi judecat înaintea voastră»”. (Faptele Apostolilor 24, 21)
Prin toate sinagogile, de multe ori îi pedepseam, îi forţam să aducă blasfemii şi, cuprins de furie, îi persecutam până şi prin cetăţile din afară. (Faptele Apostolilor 26, 11)
După ce au ridicat-o, folosindu-se de frânghii, au înfăşurat corabia şi, temându-se să nu nimerească în Sýrte, au coborât ancora plutitoare. Astfel, erau purtaţi [de valuri]. (Faptele Apostolilor 27, 17)