Encontrados 5965 resultados para: Moarte Pentru Păcat
căci nici ei, care sunt circumcişi, nu păzesc Legea, ci vor ca să fiţi circumcişi pentru ca ei să se laude în trupul vostru. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 13)
Însă, în ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 14)
nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintindu-vă în rugăciunile mele, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 16)
pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 17)
Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 4)
pentru că eraţi în timpul acela fără Cristos, lipsiţi de cetăţenia lui Israél, străini de alianţele promisiunii, fără să aveţi speranţă şi fără Dumnezeu în lume. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 12)
Venind, el a vestit pacea pentru voi care eraţi departe şi pacea pentru cei care erau aproape, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 17)
Din această cauză, eu Paul [sunt] prizonierul lui Cristos Isus pentru voi, păgânii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 1)
Poate aţi auzit de economia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 2)
pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 10)
De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi: acestea sunt gloria voastră. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 13)
pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării slujirii spre edificarea trupului lui Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 4, 12)