Encontrados 534 resultados para: Mephiboste A Rămas în Urmă
Holoférn a poruncit gărzilor sale de corp să nu o împiedice, iar ea a rămas în tabără trei zile. Ieşea în fiecare noapte către valea Betúliei şi se spăla în tabără la izvorul de apă. (Cartea Iudítei 12, 7)
Numai Iudíta a rămas în cort, iar Holoférn era căzut în patul lui, fiind vin vărsat de jur împrejurul lui. (Cartea Iudítei 13, 2)
Toţi au plecat din faţă şi nimeni nu a mai rămas în camera de dormit, de la cel mai mic până la cel mai mare. Iudíta stătea lângă patul lui şi a spus în inima ei: „Doamne, Dumnezeul a toată puterea, priveşte în ceasul acesta la lucrarea mâinii mele spre înălţarea Ierusalímului! (Cartea Iudítei 13, 4)
Când au auzit cei care erau în corturi, au rămas înmărmuriţi pentru cele întâmplate. (Cartea Iudítei 15, 1)
Poporul s-a bucurat în Ierusalím, în faţa sanctuarului, timp de trei luni şi Iudíta a rămas cu ei. (Cartea Iudítei 16, 20)
După acele zile, fiecare s-a întors la moştenirea sa, iar Iudíta a plecat la Betúlia şi a rămas la proprietatea ei. Cât timp a trăit, a fost cinstită în toată ţara. (Cartea Iudítei 16, 21)
(1a) treia zi, Estéra s-a îmbrăcat cu [hainele] sale regale şi a venit în curtea interioară a casei regelui, în faţa casei regelui. Regele stătea pe tronul său de domnie, în faţa uşii casei. 1a În ziua a treia, când a încetat să se mai roage, s-a dezbrăcat de hainele de jale şi s-a îmbrăcat în veşmintele gloriei ei. (1b) Şi, împodobindu-se cu strălucire, după ce l-a chemat pe Dumnezeu cel a toate văzător şi mântuitor, le-a luat cu sine pe cele două slujnice: şi pe una dintre ele se sprijinea ca într-o alintare, iar cealaltă o urma ţinându-i poalele veşmântului. 1c Ea era îmbujorată în culmea frumuseţii ei şi chipul îi era vesel ca al unei îndrăgostite, însă inima îi era strânsă de teamă. 1d Şi, după ce a trecut de toate uşile, a stat dreaptă înaintea regelui; acesta era aşezat pe tronul său regesc şi îmbrăcat cu toate veşmintele strălucirii sale, împodobit peste tot cu aur şi nestemate; şi era foarte înfricoşător. 1e Şi, ridicându-şi chipul înflăcărat de slavă, a privit în culmea mâniei, iar regina s-a prăbuşit: s-a schimbat la faţă de slăbiciune şi şi-a lăsat capul pe cel al slujnicei care mergea înaintea ei. 1f Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe şi, tulburat, acesta a sărit de pe tronul lui şi a prins-o în braţe până şi-a venit în fire; şi o mângâia cu cuvinte împăciuitoare şi i-a spus: 1g „Ce este, Estéra? Eu sunt fratele tău; îndrăzneşte, nu vei muri, căci porunca noastră este pentru cei de rând: apropie-te!”. (Cartea Estérei 6, 1)
Estéra a răspuns: „Persecutorul şi duşmanul este Amán, acest om rău”. Atunci Amán a rămas îngrozit înaintea regelui şi a reginei. (Cartea Estérei 8, 6)
Regele, în mânia lui, s-a ridicat de la ospăţul de vin [şi a mers] în grădina palatului. Iar Amán a rămas să-şi ceară viaţa de la regina Estéra, căci văzuse că fusese hotărât asupra lui răul din partea regelui. (Cartea Estérei 8, 7)
La ziua lui, se vor uimi cei din urmă, iar pe cei de odinioară îi va apuca groaza. (Cartea lui Iob 18, 20)
Eu ştiu că răscumpărătorul meu este viu şi că, în cele din urmă, se va ridica peste ţărână. (Cartea lui Iob 19, 25)
Tot întunericul se ascunde peste ce a adunat el: va devora un foc peste care nu s-a suflat, va fi distrus ce a rămas în cortul său. (Cartea lui Iob 20, 26)